Un adolescent băut a furat mașina tatălui și s-a răsturnat. Alți trei tineri se aflau în mașină

10:20
[post-views]

Un adolescent de 16 ani, băut, a furat mașina tatălui și s-a răsturnat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în comuna Borăscu. Era alături de alți trei tineri, un băiat de 18 ani și două fete de 15 ani. Doi dintre ei au fost răniți și au ajuns la spital. Tânărul de 16 ani a fost reținut pentru 24 de ore.

”La data de 15 august 2026, în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe DJ 674B, în comuna Borăscu, un autoturism s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile, iar în interior s-ar afla mai multe persoane. La fața locului s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliției Municipiului Motru, care a constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 01:00, un tânăr de 16 ani, din comuna Borăscu, ar fi sustras autoturismul tatălui său, cu intenția de a se plimba împreună cu mai mulți prieteni. Ulterior, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 674B, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se. În autoturism se mai aflau trei persoane, respectiv un tânăr de 18, precum și două minore de 15 ani” anunță Poliția Gorj.

În urma evenimentului rutier, două dintre persoanele aflate în autoturism au fost transportate la Spitalul Orășenesc Turceni, unde le-au fost acordate îngrijiri medicale pentru leziunile suferite.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Turceni, în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Față de tânărul de 16 ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Gorj.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Articole similare:

Preţul motorinei a coborât sub pragul de 10 lei/l în staţiile Petrom, în urma reducerii preţurilor în...

[post-views]

România va trece, în numai câteva zile, de la temperaturi caniculare la furtuni și o răcire accentuată....

[post-views]

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, anunță că vor fi ridicate autoturismele fără numere de înmatriculare din...

[post-views]

O dronă a pătruns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în spațiul aerian național, dinspre Republica Moldova,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: