Bogdan Ivan: Motorina se ieftinește cu 68 de bani pe litru

19:39
[post-views]

Motorina se va ieftini cu 68 de bani pe litru începând de la miezul nopții, pe fondul reducerii accizei la carburanți, a anunțat, sâmbătă, fostul ministru al Energiei, Bogdan Ivan. Acesta susține că măsura reprezintă un prim pas pentru protejarea puterii de cumpărare în contextul scumpirilor din ultimele luni.

„Din această noapte, de la ora 24:00, motorina se ieftinește cu 68 de bani pe litru, acciza la carburanți scade, iar efectul se vede imediat la pompă”, a transmis fostul ministru pe Facebook.

Ivan a prezentat măsura drept un răspuns la creșterea costului vieții, susținând că majorările de prețuri la carburanți, energie și gaze au pus o presiune tot mai mare asupra bugetelor populației. Fostul ministru a afirmat că reducerea prețului motorinei este rezultatul demersurilor făcute împreună cu echipa PSD și că ar urma să fie continuată cu alte măsuri destinate limitării efectelor scumpirilor.

Anunțul privind carburanții a fost însoțit și de un mesaj politic adresat lui Ilie Bolojan. Bogdan Ivan l-a acuzat pe acesta că le-a cerut românilor în ultimele luni să suporte creșterile de prețuri și să facă economii.

„Domnule Ilie Bolojan, Dumneavoastră le-ați cerut românilor, lună după lună, să suporte scumpiri, să facă economii și să strângă cureaua. Noi am ales alt drum. Să găsim soluții și să venim concret în ajutorul oamenilor”, a afirmat Ivan.

Potrivit acestuia, ieftinirea motorinei reprezintă doar prima dintre măsurile avute în vedere pentru susținerea consumatorilor.

„Reducerea prețului motorinei este un prim pas. Vom continua să luăm măsuri care să protejeze puterea de cumpărare a românilor și să țină sub control scumpirile”, a mai transmis fostul ministru al Energiei.

O reducere de 68 de bani pe litru ar însemna, strict aritmetic, o economie de 34 de lei la alimentarea unui rezervor de 50 de litri, dacă diminuarea anunțată este transferată integral în prețul de la pompă.

Articole similare:

Incendiu, sâmbătă seară, la o casă din comuna Bălești. ”Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui...

[post-views]

Huiduieli și fluierături s-au auzit în timpul discursului susținut de premierul interimar Ilie Bolojan la manifestările de...

[post-views]

Polițiștii Serviciului Rutier Gorj, împreună cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român – Reprezentanța Gorj, au desfășurat,...

[post-views]

Sindicatul din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) îi cere ministrului Dragoș Pîslaru să își clarifice poziția...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: