Criza energetică cu care se confruntă România nu este o surpriză pentru primarul comunei Negomir, Tudor Oiță.
Edilul consideră că s-a ajuns în criză din cauză că România s-a grăbit să închidă capacități pe cărbune.
”La măsurile care au fost luate până acum, era de așteptat că aici se va ajunge. Toată lumea a spus că asta urmează. Din păcate, nimeni nu a vrut să înțeleagă. Nu știu dacă se va mai putea face ceva. Sunt în zonă minieră și nu s-au mai făcut investiții, exproprieri pentru a exploata cărbunele” afirmă Oiță.
Tudor Oiță nu este de acord cu recomandările guvernanților de economisire a energiei electrice. Afirmă că întreg satul Bohorelu a fost dărâmat pentru a se scoate cărbunele necesar funcționării termocentralelor.
În opinia sa, dacă la 31 august, va fi închisă Termocentrala Turceni, ”vom ajunge la lampă”.