Bulgaria a decis. Burgas va găzdui Eurovision 2027

[post-views]

Burgas, orașul bulgăresc de la Marea Neagră, a fost ales să găzduiască Eurovision Song Contest 2027, după victoria istorică a Bulgariei la ediția din 2026.

Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) și Televiziunea Națională Bulgară (BNT) au anunțat că Burgas va fi gazda celei de-a 71-a ediții a Eurovision Song Contest, care va avea loc în perioada 11-15 mai 2027.

Cele două semifinale sunt programate pentru marți, 11 mai, și joi, 13 mai, iar marea finală va avea loc sâmbătă, 15 mai 2027. Competiția se va desfășura la Arena Burgas, cea mai nouă arenă sportivă și de divertisment din Bulgaria, inaugurată în 2023.

Alegerea orașului Burgas vine după victoria obținută de Bulgaria la Eurovision 2026, desfășurat la Viena. Artista DARA a câștigat competiția cu piesa „Bangaranga”, aducând Bulgariei prima victorie din istoria participării sale la Eurovision și, implicit, dreptul de a organiza pentru prima dată concursul.

Burgas a învins Sofia, Varna și Plovdiv

Burgas a fost desemnat în urma unui proces competitiv de selecție la care au participat patru orașe bulgare: Burgas, Sofia, Varna și Plovdiv.

În etapa finală au ajuns Burgas și Sofia. Evaluarea a luat în calcul mai multe criterii, printre care capacitatea și dotările arenei, cerințele tehnice și de producție, infrastructura locală, numărul de locuri de cazare, transportul și conexiunile internaționale.

Potrivit EBU și BNT, Burgas s-a impus prin combinația dintre infrastructura necesară organizării concursului, capacitatea de cazare, transportul, sprijinul autorităților locale și planul de a transforma întregul oraș într-o parte importantă a experienței Eurovision.

„Burgas aduce ceva cu adevărat special la Eurovision Song Contest. Este un oraș vibrant și primitor de la Marea Neagră, cu o identitate muzicală și culturală puternică”, a declarat Martin Green CBE, directorul Eurovision Song Contest.

Acesta a precizat că, pentru prima ediție organizată vreodată în Bulgaria, organizatorii își doresc un eveniment care să fie „cu adevărat bulgăresc”, dar care să păstreze în același timp identitatea Eurovision.

Articole similare:

Premierul interimar Ilie Bolojan le-a cerut, joi, prefecților și reprezentanților instituțiilor guvernamentale din teritoriu să urgenteze finalizarea...

[post-views]

Uzina Mecanică Sadu a primit asigurări că va primi, în perioada următoare, noi contracte din partea MapN,...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 13 august 2026. Invitați: Ion Fugaru și jurnalistul Claudiu Matei

...
[post-views]

Criza energetică cu care se confruntă România nu este o surpriză pentru primarul comunei Negomir, Tudor Oiță....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: