Pericol pentru copii, în centrul Târgu Jiului. Constructorul avertizat să ia măsuri

15:20
[post-views]

În zona din fața clădirii Instituției Prefectului – Județul Gorj, aferentă lucrărilor de reabilitare a centrului civic, se află depozitată o cantitate importantă de nisip, fără ca perimetrul respectiv să fie împrejmuit și securizat corespunzător. Situația prezintă un risc real pentru siguranța cetățenilor, cu atât mai mult cu cât, în special în cursul serii, copii și adolescenți ajung în această zonă și folosesc grămada de nisip pentru sărituri și diferite activități cu biciclete și trotinete, atrage atenția prefectul județului Gorj, Corneliu Răducan Morega.

”Solicit public constructorului să intervină DE ÎNDATĂ și să asigure delimitarea, împrejmuirea și semnalizarea corespunzătoare a organizării de șantier și a tuturor zonelor în care sunt depozitate materiale de construcții. Responsabilitatea pentru securizarea șantierului și pentru prevenirea accesului persoanelor neautorizate nu poate fi tratată cu superficialitate. Constructorul trebuie să înțeleagă foarte clar că nu vom aștepta producerea unui accident pentru a constata că măsurile elementare de siguranță nu au fost respectate” spune Răducan.

În cazul în care situația nu va fi remediată imediat, vor fi sesizate instituțiile competente pentru efectuarea verificărilor și aplicarea măsurilor prevăzute de lege.

”De asemenea, în eventualitatea producerii unui accident ca urmare a nesecurizării corespunzătoare a zonei de șantier, vor fi întreprinse toate demersurile legale necesare pentru stabilirea răspunderii persoanelor și societăților responsabile. Fac acest avertisment înainte de producerea unui incident tocmai pentru că siguranța cetățenilor și, în mod special, siguranța copiilor trebuie să fie mai presus de orice neglijență. Constructorul are obligația să securizeze zona. Acum, nu după ce se întâmplă o nenorocire” transmite prefectul de Gorj.

Articole similare:

Suprafețele de non-intervenție/protecție strictă pentru județul Gorj au fost reduse. Dialogul și argumentele au făcut diferența, anunță...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 10 august 2026. Invitat: Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj

...
[post-views]

Complexul Energetic Oltenia confirmă că poate răspunde nevoilor Sistemului Energetic Național, anunță PSD Gorj, luni, printr-un comunicat...

[post-views]

Pentru a veni în sprijinul pacienților, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu oferă servicii de dermatoscopie digitală...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: