Premierul Ungariei, Péter Magyar, a anunțat, luni, că nivelul Dunării a crescut suficient pentru ca o nouă turbină a centralei nucleare de la Paks să poată fi repornită. Este primul semn important de relaxare a crizei energetice provocate de seceta extremă în Ungaria, unde centrala care asigură aproape jumătate din energia electrică a țării ajunsese să funcționeze la numai aproximativ 10% din capacitate. Situația este urmărită atent și în România, unde nivelul extrem de scăzut al Dunării a dus deja la oprirea unui reactor de la Cernavodă, transmite Mediafax.
„Nivelul Dunării în această dimineață era cu 19 centimetri peste minimul de acum o săptămână. A început procesul de reconectare a unei turbine de la Paks. Din această seară, turbina 3 a blocului 2 va produce din nou”, a transmis Péter Magyar pe Facebook.
Reuters confirmă că procedurile pentru repornirea celei de-a doua turbine funcționale au început luni și că aceasta ar urma să reintre în producție în cursul serii.
Paks ajunsese la doar 10% din capacitate
Situația devenise critică în Ungaria în ultimele săptămâni, după ce canicula prelungită și seceta au împins Dunărea la niveluri record de scăzute.
Centrala nucleară de la Paks, care furnizează în mod normal aproape jumătate din electricitatea Ungariei, ajunsese să funcționeze la aproximativ 10% din capacitate, cu numai una dintre cele opt turbine în funcțiune.
Problema este legată de răcirea centralei, pentru care Paks folosește apa Dunării. Reducerea drastică a nivelului fluviului a obligat operatorul să limiteze succesiv producția.
Vineri, premierul Péter Magyar avertiza că situația rămâne „dificilă” și că economia Ungariei nu poate funcționa luni întregi fără centrala nucleară. Guvernul estima atunci o creștere temporară de aproximativ 20 de centimetri a Dunării, ca urmare a ploilor din Austria.
Prognoza s-a confirmat parțial: luni, la Paks, nivelul era cu 19 centimetri peste minimul săptămânii precedente.
Creșterea Dunării ar putea fi doar temporară
Guvernul de la Budapesta avertizează însă că revenirea nu înseamnă că pericolul a trecut.
Péter Magyar a explicat, încă de săptămâna trecută, că ploile din amonte pot produce doar o creștere temporară, în condițiile în care după episodul de precipitații nu sunt anticipate cantități importante de apă.
Criza a determinat executivul ungar să redeschidă inclusiv discuția privind proiectul Paks 2, extinderea centralei nucleare realizată împreună cu compania rusă Rosatom. Actualul proiect presupune tot răcirea cu apă din Dunăre, iar Magyar a spus că această soluție trebuie reevaluată și că ar putea fi analizată inclusiv utilizarea unor turnuri de răcire.
Budapesta accelerează în paralel diversificarea producției de energie. Guvernul intenționează să scoată la licitație până la 31 august capacități eoliene de 700 MW și urmărește instalarea a 4 GW de energie eoliană până în 2030.