Se oprește și Unitatea 2? Buşoi: Efectul acţiunilor de pe Dunăre nu a fost durabil

11:24
[post-views]

Efectul acţiunilor de pe Dunăre nu a fost durabil, motiv pentru care trebuie să fim pregătiţi şi pentru scenariul în care unitatea 2 de la Cernavodă, pentru o scurtă perioadă, nu ar funcţiona, declară la RFI secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Buşoi, care face câteva recomandări pentru reducerea consumului de energie

Cristian Buşoi precizează că ameliorarea situaţiei privind nivelul Dunării nu este de durată.

„După primele scufundări, am văzut o ameliorare a nivelului Dunării în zona Cernavodă. Din datele pe care le avem (…), se pare că acest efect nu a fost unul durabil”, spune el.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei afirmă că „trebuie să fim pregătiţi şi pentru scenariul în care unitatea 2, pentru o scurtă perioadă de timp, nu ar funcţiona”.

El declară că „trebuie să fim pregătiţi şi am făcut paşii prin Hotărârea de Guvern privind situaţiile de criză, apoi prin aprobarea normativului de limitări de consum de către Transelectrica, aşa cum domnul prim-ministru a explicat public de câteva ori, e bine să fim pregătiţi şi pentru scenarii în care în cel mai rău caz, evident, am avea unele limitări de consum în orele de vârf la marii consumatori industriali, asta este ce poate fi mai rău”.

Cristian Buşoi spune că „orice eficientizare de consum înseamnă şi un avantaj personal, prin scăderea facturii, dar fără să renunţe la confort, fără să ajungem în situaţii extreme, cum din păcate se propagă, că nu despre asta e vorba, nici să nu mai ţinem becul aprins deloc, nici să nu mai facem duş, nici să nu mai spălăm deloc, astea sunt lucruri despre care nu s-a vorbit”.

„Pur şi simplu, mutarea unor activităţi din timpul orelor de vârf în afara acestor ore. Şi poate aerul condiţionat care să nu funcţioneze la maxim între 19 şi 22, acest gest făcut în acelaşi timp de un număr important de oameni ar putea să genereze un efect bun în sistemul energetic naţional. Şi pe partea industrială, dacă anumite activităţi de revizie, de reparaţii, anumite concedii pot fi programate în aceste două săptămâni, între 10 şi 24 august, să zicem, perioada critică, ajută foarte mult, pentru a nu ajunge la limitări pentru consumatorii industriali”, explică el.

Secretarul de stat în Ministerul Energiei declară că „dacă unitatea 2 de la Cernavodă nu va mai avea apă pentru pompele de răcire, în această săptămână, la începutul săptămânii viitoare, pentru că nu putem cuantifica efectul lucrărilor şi nici la centimetri felul în care scade apa Dunării şi dacă în paralel, pe piaţa regională de electricitate nu va fi suficientă electricitate în orele de vârf să o importăm, Transelectrica, prin Dispecerul Energetic Naţional, va limita cu 10%-20%-30%, în funcţie de situaţie, cantitatea de electricitate pe care o primesc marii consumatori industriali, din acele patru grupe de activităţi industriale consumatoare şi care nu ating nici serviciile vitale, spitale, Poliţie, jandarmi, servicii suport, nici populaţia. Populaţia nu va resimţi nimic, indiferent de cât de dificilă va fi situaţia, dacă s-ar închide unitatea 2”.

Articole similare:

Legea decarbonizării nu trebuie modificată ci abrogată, spune liderul sindical din minerit Nicu Bunoaica. În opinia sa,...

[post-views]

Închiderea grupului energetic de la Turceni ar băga țara și sistemul energetic național într-un haos de nedescris,...

[post-views]

ADIS și ADIA fac ce vor, nu există niciun control asupra activității acestor asociații, care gestionează gunoiul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: