Doliu la SJU. S-a stins din viață medicul care a înființat Laboratorul de Analize Medicale

10:17
[post-views]

Doliu la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. S-a stins din viață medicul Titu Dobroiu, cel care a înființat Laboratorul de Analize Medicale.

”Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colectivul Laboratorului de Analize Medicale, cât și ceilalți angajați ai unității medicale transmit sincere condoleanțe doamnei doctor Diana Mazilu la pierderea tatălui. Domnul Doctor Titu Dobroiu a fost profesionistul care a înființat Laboratorul de Analize Medicale al SJU Târgu-Jiu, fiind medicul șef al acestei structuri mai bine de 35 de ani. A fost un om cu totul deosebit, pe deplin dedicat meseriei de doctor, un exemplu pentru medicii tineri si pentru toți cei care au lucrat vreodată alături de dumnealui. Pierderea sa este deplânsă de toți cei care au avut onoarea să îl cunoască. Suntem alături de familia doamnei doctor Mazilu în aceste momente grele. Dumnezeu să îl odihnească în pace și lumină!” a transmis SJU Târgu Jiu.

„Cu o durere pe care cuvintele nu o pot cuprinde, vă anunț că tatăl meu drag, DOBROIU TITU, a plecat dintre noi. A lăsat în urmă iubire, bunătate și amintiri neprețuite, care vor rămâne pentru totdeauna în sufletele noastre. Pentru noi a fost și va rămâne cel mai bun tată, sprijinul nostru și un exemplu de demnitate, putere și iubire. Drum lin spre cer, tată drag! Dumnezeu să te așeze în ceata drepților și să-ți dăruiască odihnă veșnică. Mulțumim tuturor care ne sunt alaturi în aceste momente de mare durere, compasiunea și apropierea dumneavoastră ne vor aduce alinarea și puterea de a merge mai departe. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Eden. Slujba de înmormântare va avea loc duminică, 09 august 2026, ora 12:00, la Cimitirul Municipal Târgu Jiu”, este mesajul transmis de familie.

Articole similare:

Două barje încărcate au fost scufundate în Dunăre, după o operaţiune care a durat 11 ore, pentru...

[post-views]

Legea, care permite continuarea unor proiecte hidroenergetice începute înainte de 2007, pe suprafețe devenite, ulterior, arii naturale...

[post-views]

Sistemul informatic al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) va fi repornit săptămâna viitoare. „Testele...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: