KADJAVSI și Vița de Vie concertează, vineri seară, la Peștișani, în cadrul Festivalului de Film „Acasă la Brâncuși”. După concerte, urmează poriecția filmului ”Cravata galbenă”.
”Începem cu bucuria celor mici: ateliere creative, culoare, imaginație și meșteșug. Iar cât timp copiii descoperă plăcerea de a crea, vă invităm să vizitați standurile meșterilor populari – locul în care tradiția prinde viață prin obiecte făurite cu migală, talent și dragoste pentru frumos.
De la ora 20:00, scena se aprinde! Primul concert al serii va fi susținut de KADJAVSI, urmat de una dintre cele mai iubite trupe rock din România: VIȚA DE VIE! Acum 2 săptămâni Vita de Vie a sărbătorit 30 de ani de activitate! Așadar, un concert incendiar, aniversar, și la Peștișani în seara aceasta.
Iar, după concerte, seara continuă sub cerul liber cu proiecția filmului „CRAVATA GALBENĂ” – extraordinara poveste a lui Sergiu Celibidache, într-o producție cinematografică impresionantă, despre geniu, destin, muzică și curajul de a-ți urma visul.
Ateliere pentru copii. Meșteșuguri autentice. Muzică live. Film sub stele. Oameni frumoși și atmosfera aceea specială pe care o trăiești doar la Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși”. Vino cu familia și cu prietenii! Vineri seara, ne întâlnim la Peștișani pentru una dintre acele experiențe pe care nu le privești doar de la distanță. Le trăiești!” transmit organizatorii.
Festivalul de Film „Acasă la Brâncuși” este un eveniment organizat în cadrul proiectului cultural „Peștișani – Acasă la Brâncuși, 150 de ani de artă și genialitate”, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii. Organizatori-Consiliul Județean Gorj prin Ansamblul Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” și Primăria și Consiliul Local Peștișani. Partener oficial Brâncuși 150 – Obștea Peștișani.