Autoritățile locale din Vladimir caută soluții pentru suplimentarea sursei de apă, ca să facă față perioadelor secetoase.
Primarul Marius Vijulan ia în calcul două variante: fie o captare din râul Gilort, fie forarea unui nou puț. Edilul înclină spre ultima, pentru că își dorește o apă de calitate, potabilă.
Vijulan a alocat o sumă de 800.000 de lei, din bugetul local, pentru posibila forare a unui nou puț și aducțiunea spre stația de tratare. Așteaptă, însă, și rezultatele unui studiu, privind captarea din Gilort.
Se lucrează și la introducerea canalizării, în comuna Vladimir, satul Andreești. Primarul Marius Vijulan speră să se deschidă axe de finanțare, la guvern, pentru a putea extinde rețeaua.