Motociclist din Ungaria, mort într-un accident pe Transalpina

07:00
[post-views]

Un motociclist din Ungaria, în vârstă de 50 de ani, a murit, miercuri, într-un accident pe DN 67C – Transalpina, după ce, într-o curbă, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea părții carosabile.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au fost sesizați, miercuri, prin 112, cu privire la producerea unui accident, pe DN 67C, în apropierea localității Șugag.

”Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 50 de ani, cetățean maghiar, în timp ce conducea o motocicletă, pe sensul de mers Sebeș- Oașa, într-o curbă la dreapta, ar fi pierdut controlul asupra acesteia, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea părții carosabile”, a transmis IPJ Alba.

În urma evenimentului, bărbatul a suferit leziuni corporale. Până la sosirea unui echipaj SMURD la locul accidentului, mai multe turiste străine aflate în zonă au încercat să-i acorde primul ajutor celui accidentat.

Motociclistul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, care au fost preluate de către echipajul SMURD, fiind declarat decesul acestuia de către medicul prezent la locul producerii accidentului.

Bărbatul se afla într-un grup mai mare de motocicliști.

Articole similare:

Poliția Gorj anunță că a fost deschis dosar penal după ce, în timpul furtunii de miercuri seară,...

[post-views]

Federaţiile din Educaţie anunţă că refuză să participe la ceea ce numesc ”aşa-zisele” discuţii pe tema legii...

[post-views]

Aparegio Gorj anunță întreruperea furnizării apei potabile, miercuri, în intervalul orar 09:00 – 11:30, pentru executarea lucrărilor...

[post-views]

Comuna Grindu, din județul Ialomița, a ajuns în vizorul atenției publice după ce primarul Marian Trâmbițașu s-a...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: