Ioan Sîrbu: Îi voi preda documentele și cheile sediului lui Ion Iordache

[post-views]

Președintele numit de centru la conducerea PNL Gorj, generalul în rezervă Ioan Sîrbu, spune că îi va preda documentele și cheile sediului din Târgu Jiu deputatului  Ion Iordache,  revenit la șefia organizației, în urma deciziei instanței privind congresul partidului.

”Am luat legătura cu conducerea Partidului Național Liberal și le-am comunicat că, în condițiile acestea, potrivit este să predau documentele care mi-au fost predate” afirmă Sîrbu.

Tribunalul București a suspendat deciziile luate la Congresul PNL din 21 iunie, deci și pe cea ulterioară, de schimbare a conducerii organizației Gorj.   

Ioan Sîrbu afirmă că va încerca să fie prezent la ședința Biroului Politic Județean, convocată de Ion Iordache, fiind membru al acestui for.

Sîrbu mai spune că regretă dezordinea creată în Partidul Național Liberal, unde lideri importanți îl contestă pe președintele Ilie Bolojan și au anunțat că au creat o platformă conservatoare.  În opinia generalului în rezervă, ar fi trebuit găsită o cale de dialog între cele două tabere.

Articole similare:

Plenul Senatului a votat, marţi, cu 104 de voturi ”pentru” şi 3 abţineri, eliminarea examenului de admitere...

[post-views]

Analizele de laborator, realizate pe probe prelevate din râul Motru, în zona staţiei de agregate minerale Apa...

[post-views]

Rezultatele PISA 2025 arată că elevii din România au obținut scoruri sub media țărilor OCDE la matematică,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: