În perioada de vară, pe teritoriul României se pot manifesta temperaturi extreme. În sensul prevederilor Ordonanței de Urgență numărul 99/2000, prin temperatură extremă se înțelege temperatura exterioară a aerului care depășește +37°C sau, corelată cu condiții de umiditate mare, poate fi echivalată cu acest nivel.
În conformitate cu prevederile ordonanței sus-menționate, angajatorii sunt obligați să ia măsuri minimale pentru menținerea stării de sănătate a salariaților care lucrează în aer liber, anunță Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj, astfel:
- reducerea intensității și ritmul activităților fizice;
- asigurarea ventilației la locurile de muncă;
- alternarea efortului dinamic cu cel static;
- alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenți de aer;
Pentru menținerea stării de sănătate a lucrătorilor, sunt necesare următoarele:
- asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri/persoană/schimb;
- asigurarea echipamentului individual de protectie;
- asigurarea de dușuri.
Angajatorii care nu pot asigura condițiile sus menționate, de comun acord cu reprezentanții sindicatelor sau cu reprezentanții aleși ai lucrătorilor, vor respecta măsurile dispuse în Ordonanței de Urgență numărul 99/2000 (reducerea programului de lucru, eșalonarea pe două perioade a zilei de lucru etc.).
Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiții de temperaturi extreme angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:
- asigurarea examenului medical la angajare și a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicațiilor pentru muncă la temperaturi crescute sau scăzute;
- asigurarea primului ajutor și a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;
- trecerea, după posibilități, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecțiuni, care au contraindicații privind munca la temperaturi extreme;
George Octavian Romanescu, inspector-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj: „Pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj vor acționa pe teren în perioadele cu temperaturi extreme, fiind vizate, cu prioritate, activitățile desfășurate în spații deschise. Nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență numărul 99/2000 se sancţionează cu amendă de la 1.500 la 2.500 de lei”.