Beach, Please! dă startul ediției aniversare pe 8 iulie 2026, marcând 5 ani de la lansarea festivalului care a schimbat entertainmentului urban din România și din Europa. Ajuns la a cincea ediție, festivalul revine la Costinești, în deschiderea stațiunii NIBIRU, în perioada 8–12 iulie 2026. Cu un line-up format din unele din cele mai mari nume din muzica urbană la nivel internațional, precum Playboi Carti, Yeat, Future, Don Toliver, Tyla, Quavo, Nemzzz, ediția aniversară din 2026 devine un moment de referință pentru public.
“Este cea mai mare ediție Beach, Please! de până acum, atât din punct de vedere al artiștilor, dar și al producției. Fiind găzduit în NIBIRU, o stațiune construită special pentru a găzdui evenimente de amploare, Beach, Please! nu seamănă cu niciun alt festival muzical din lume. Stațiunea NIBIRU își deschide porțile odată cu începerea Beach, Please cel mai mare festival muzical din Europa, care acum este doar primul dintre marile festivaluri și evenimente ce vor fi găzduite aici, și rămâne deschisă zilnic, seară de seară, până la sfârșitul lunii august. Beach, Please! deschide Nibiru, iar NIBIRU rămâne deschis toată vara” – a declarat Selly în cadrul conferinței de presă.
NIBIRU este noua stațiune de pe litoralul românesc, fiind cel mai mare proiect de entertainment privat din zonă. O destinație de divertisment și relaxare unică în Europa, întinsă pe o suprafață de 210.000 metri pătrați. Este preconizat ca stațiunea să înregistreze peste 2.000.000 de vizite, generând aproximativ 400 milioane de euro în economia județului Constanța. Construită ca un ecosistem de entertainment, cultură, sport, retail, food și artă, stațiunea oferă un program de peste 150 de evenimente și peste 200 de artiști români și internaționali, festivaluri tematice, spectacole zilnice gratuite și zone dedicate familiilor.
Odată cu deschiderea stațiunii NIBIRU, festivalul înseamnă mult mai mult decât o serie de concerte: este un univers complet, un spațiu în care muzica, stilul de viață, energia comunității și producția la scară mare se întâlnesc într-o experiență care redefinește vara pentru sute de mii de tineri.
În doar câțiva ani, ”Beach, Please!” a depășit statutul de festival și a devenit un fenomen cultural al noii generații, un reper pentru muzica urbană și un motor de vizibilitate internațională pentru litoralul românesc. Anul acesta, pentru cea mai mare ediție a festivalului, ”Beach, Please!” va prezenta 3 scene: scena principală Beach, Please!, scena The Essence și NIBIRU Arena.
Scena principală este construită la o scară rar întâlnită în România: include aproximativ 1100 mp de LED, peste 70.000 de piese de schelă, de patru ori mai mult decât în edițiile precedente și o structură impresionantă, echivalent cu greutatea a 500 de mașini, cantarind 2 tone.
Pe cele 3 scene din cadrul ediției din acest an, pe lângă artiștii internaționali, ”Beach, Please!” continuă să aducă în prim-plan și nume importante din România, păstrând mixul care a stat la baza succesului festivalului încă de la primele ediții. Line-up-ul local este parte esențială din ADN-ul ”Beach, Please!” și completează o formulă care reunește, în același spațiu, superstaruri globale și artiști care definesc scena urbană românească.
Unul dintre momentele speciale ale ediției din acest an va fi reuniunea lui Ian și Azteca, doi dintre cei mai influenți artiști ai scenei trap din România, a căror revenire împreună pe aceeași scenă a stârnit un interes uriaș în rândul publicului. ”Beach, Please!” transformă acest moment într-o apariție care promite să aducă una dintre cele mai comentate reveniri ale verii în cultura urbană românească.
Și în acest an, organizatorii prezintă o politică de toleranță zero asupra substanțelor interzise și derulează campania antidrog, numită “Păstrează-ți amintirile curate”. Astfel în fiecare pauză pe ecranele scenelor vor rula spoturi cu mesaje dedicate, iar anul acesta, mai mulți artiști de pe scena noastră vor avea mesaje anti-consum.
Anul acesta, în cadrul festivalului vor fi 1000 de agenți de pază, 2 spitale mobile și un punct medical, 3 ambulanțe private care completează efectivele ISU, și cel mai complex sistem de monitorizare video de la orice eveniment din România, cu peste 150 de camere de supraveghere.
Pe durata ”Beach, Please! 2026”, Jandarmeria Mobilă „Tomis” acționează zilnic, împreună cu celelalte structuri ale MAI, pentru asigurarea ordinii publice și a siguranței participanților, cu măsuri speciale de control pirotehnic și antiterorist la acces, câini de serviciu pentru depistarea substanțelor interzise și filtre dedicate în zona festivalului și pe traseele de acces; alături de Jandarmerie sunt prezente Poliția, ISU, Garda de Coastă și ANITP, iar accesul minorilor sub 14 ani este interzis, în timp ce participanții sunt sfătuiți să vină din timp, să evite bagajele voluminoase și să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Pentru a evita timpul petrecut în trafic, organizatorii recomandă folosirea transportului în comun. 100 de autobuze și microbuze vor asigura transportul participanților de pe litoral în festival. Autovehiculele destinate evenimentului ”Beach, Please!” vor avea afișate în parbriz logo-ul festivalului și vor opri în toate stațiunile.