Germania renunță, treptat, la cărbune. Pregăteşte reforme pentru a atrage investiţii în centrale pe gaze

09:10

[post-views]

Coaliţia de guvernare din Germania a convenit asupra unui pachet de reforme menit să stimuleze construcţia de centrale electrice pe gaze şi să atragă investiţii în sectorul energetic. Proiectul legislativ urmează să fie prezentat Parlamentului joi, relatează Reuters, preluată de news.ro.

Guvernul condus de cancelarul Friedrich Merz intenţionează să majoreze valoarea maximă a ofertelor acceptate în cadrul licitaţiilor pentru noile centrale, de la 173.000 de euro la 244.000 de euro. Măsura urmăreşte să facă proiectele mai atractive pentru investitori, în contextul creşterii costurilor de construcţie.

Reforma face parte din planul executivului de a scoate la licitaţie în 2026 o capacitate totală de 12 gigawaţi (GW), concentrată în principal pe centrale alimentate cu gaze naturale, pentru a susţine eliminarea treptată a centralelor pe cărbune.

Asociaţia germană a industriei energetice (BDEW) a salutat iniţiativa. Directorul general al organizaţiei, Kerstin Andreae, a declarat că noile reguli vor asigura viabilitatea economică a investiţiilor în centrale moderne pe gaze, într-o perioadă în care costurile proiectelor au crescut semnificativ.

În schimb, Partidul Verzilor a criticat planul guvernului. Responsabilul formaţiunii pentru politici energetice, Michael Kellner, a acuzat coaliţia că va majora excesiv costurile asociate construirii centralelor pe gaze.

Proiectul prevede şi relaxarea unor cerinţe tehnice privind funcţionarea continuă a centralelor timp de peste zece ore, o modificare care are rolul de a facilita investiţiile şi de a creşte interesul dezvoltatorilor.

Dezvoltarea noilor capacităţi va fi împărţită regional: o treime din proiecte vor fi realizate în nordul Germaniei, iar două treimi în sudul ţării, unde necesarul de producţie este mai ridicat.

BDEW solicită ca reforma să fie adoptată înainte de vacanţa de vară a Parlamentului german şi să primească rapid aprobarea Comisiei Europene, astfel încât următoarele licitaţii să poată avea loc în lunile septembrie şi decembrie din acest an.

Articole similare:

În perioada 08.05.2026-31.12.2026, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj desfăşoară Campania naţională de informare pentru promovarea negocierilor colective...

[post-views]

Mihaela Coravu, absolventă a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a obținut 10 pe linie la...

[post-views]

Deputatul Ionelia Priescu, președintele AUR Gorj, îi îndeamnă pe parlamentarii PSD, PNL, USR și UDMR să semneze...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: