Un elev din Târgu Jiu a susținut proba scrisă a examenului de bacalaureat, la Limba Română, din salonul Spitalului Județean de Urgență, după o operație de apendicită.
„Examenul de Bacalaureat sau „testul maturității” a început cu o provocare neprevăzută de ordin medical pentru elevul Răzvan Coșoreci, absolvent al Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” (CNET) Târgu Jiu. Adolescentul a fost supus de urgență unei investigații chirurgicale în cursul după-amiezii zilei de duminică, iar astăzi, luni, 29.06.2026, a susținut prima probă scrisă a examenului de bacalaureat de pe patul de spital.
Intervenția chirurgicală a fost efectuată cu succes de către medicul chirurg Sterie Adrian, Secția Chirurgie Generală II din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, starea elevului fiind bună. Pentru a nu rata examenul pentru care s-a pregătit de-a lungul anilor de liceu, Răzvan Coșoreci (absolvent al CNET Târgu-Jiu, specializarea Matematică-Informatică) a solicitat și a primit aprobarea de a susține prima probă scrisă în condiții speciale.
Inspectoratul Școlar Gorj, conducerea spitalului, cât și personalul medical al Secției Chirurgie Generală II s-au mobilizat pentru a-i asigura elevului toate condițiile prevăzute de metodologie:
- Salonul de spital a fost transformat temporar în sală de examen.
- Supravegherea audio-video a fost instalată conform legii.
- Comisia de examen din centrul de examinare al Colegiului National Ecaterina Teodoroiu Târgu-Jiu s-a deplasat la unitatea medicală pentru ca examenul să se desfășoare conform legii.
Prima probă scrisă, cea la Limba și Literatura Română, a fost susținută de Răzvan direct din patul de spital. Întreaga procedură s-a desfășurat în condiții optime și fără niciun fel de incidente. Având în vedere perioada necesară pentru recuperarea postoperatorie, este foarte probabil ca și a doua probă scrisă să fie susținută de Răzvan în exact aceleași condiții, tot din incinta spitalului. Chiar și în fața acestui obstacol medical major, determinarea elevului de la CNET Târgu Jiu demonstrează că dorința de a reuși depășește orice dificultate” a comunicat SJU Târgu-Jiu.
