Vioara Stradivarius a răsunat din nou lângă Coloana fără Sfârșit. ”Muzica lui Brâncuși a ajuns la el acasă”

[post-views]

Turneul Stradivarius, dedicat aniversării a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, a ajuns, la finalul săptămânii trecute, în Gorj.

Alexandru Tomescu a concertat alături de Dragoș Ilie și Omar Massa mai întâi la Coloana fără Sfârșit, iar apoi la Hobița, la casa copilăriei lui Brâncuși.

Sute de oameni au asistat la concerte, accesul fiind liber, în condițiile în care sunt locații în țară în care accesul la acest turneu costă de la 100 de lei în sus.

Alexandru Tomescu a interpretat, la vioara Stradivarius, piese pe care Brâncuși le asculta în atelierul său de la Paris. Publicul s-a declarat încântat.

Printre spectatorii veniți să se bucure de muzica interpretată de Alexandru Tomescu s-au aflat și turiști.

Alexandru Tomescu a dezvăluit că repertoriul pentru turneul pe care îl face vara aceasta, intitulat ”Muzele” și dedicat lui Brâncuși, a fost realizat după ce a primit sprijin din partea autorităților de la Târgu Jiu. Acestea i-au pus la dispoziție lista cu muzica pe care Brâncuși o asculta în atelierul său de la Paris.

Viceprimarul  Adrian Tudor a declarat că Centrul de Cercetare Constantin Brâncuși este cel care a avut o contribuție semnificativă pentru sprijinul acordat lui Alexandru Tomescu în descoperirea muzicii pe care o îndrăgea marele sculptor.

Pe scenă, alături de Alexandru Tomescu, a concertat și chitaristul Dragoș Ilie, care a mărturisit că a așteptat acest moment tot anul.

Articole similare:

Ambasadorul Republicii Argentina în România, Carlos Alejandro Poffo, a fost prezent, la finalul săptămânii trecute, în comuna...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 29 iunie 2026. Invitat: Dan Vîlceanu, fost ministru de Finanțe

...
[post-views]

Stațiunea Săcelu s-a deschis pentru sezonul estival 2026, dar problemele persistă, spune primarul Gheorghe Dumitrelea. ”Investițiile în...

[post-views]

Consilierii locali din comuna Drăguțești se pregătesc să aleagă un viceprimar, care să preia conducerea primăriei, în...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: