Încep lucrările la pasajele din zona centrală. Apelul lui Romanescu

[post-views]

Încep lucrările la pasajele din zona centrală a municipiului Târgu Jiu, în mai puțin de o lună, după semnarea contractelor pentru construirea primelor două dintre ele.

 Proiectul face parte dintr-o investiție finanțată din fonduri europene. Termenul de execuție pentru întreaga investiție este sfârșitul anului viitor, iar primarul Marcel Romanescu spune că este cea mai mare investiție făcută în Târgu Jiu, în ultimii 35 de ani.

Potrivit viceprimarului Bogdan Bejinaru, constructorul estimează că etapa, care va avea cel mai mare impact asupra circulației, va fi finalizată în aproximativ șase luni.

După această perioadă, lucrările vor continua în subteran, afectând într-o măsură mai mică traficul din zonă.

Autoritățile locale îi avertizează pe cetățeni că perioada următoare va aduce restricții și disconfort în zona centrală. Primarul Marcel Romanescu a făcut apel la înțelegere din partea locuitorilor, subliniind că beneficiile proiectului vor compensa dificultățile temporare generate de șantier.

Suprafața care se va construi în subteranul zonei centrale este de aproximativ 6.000 de mp, care va avea instalații de climatizare și alte utilități, spune directorul de Investiții al Primăriei Târgu Jiu, Raul Chiriac.

Articole similare:

Fabrica ce va produce săpunuri, detergenți și biocide românești, care se realizează, în orașul Rovinari, cu bani...

[post-views]

Există posibilitatea ca Eugen Tomac să fie nominalizat, din nou, pentru funcția de premier al României, afirmă...

[post-views]

Primăria orașului Turceni a anunțat că a făcut un pas important spre cel mai ambițios proiect de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: