07:00 Dominic Fritz a pierdut definitiv procesul cu ANI

[post-views]

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis definitiv, joi, că Agenția Națională de Integritate (ANI) are dreptate în disputa cu Dominic Fritz, confirmând raportul ANI prin care primarul Timișoarei a fost declarat în conflict de interese.

Inspectorii ANI arătau că Fritz a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local, iar documentaţia tehnică pentru beneficiarul acestui PUZ a fost realizată de către firma consilierului local USR Răzvan Negrişanu, care îl împrumutase pe Fritz cu 25.000 de lei în campania electorală pentru Primăria Timişoarei.

„Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal a respins recursul formulat de către domnul Fritz Dominic Samuel împotriva sentinței civile nr. 63/2026 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara- Secția Contencios administrativ și Fiscal, validând astfel Raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate prin care s-a constatat starea de conflict de interese în care acesta s-a aflat.

În esență, s-a reținut că acesta a participat la emiterea unui act administrativ prin care, folosindu-și autoritatea funcției, a procurat beneficii propriului creditor de la care primise un împrumut pentru finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale de la Primăria Municipiului Timișoara.

Decizia ÎCCJ reconfirmă standardul obiectiv al conflictului de interese. Potrivit jurisprudenței constante a instanței supreme, nu este necesar să fie dovedită existența unui prejudiciu concret sau faptul că decizia publică a fost efectiv influențată de corupție. Este suficient să existe un interes personal ori patrimonial susceptibil să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice, iar persoana aflată în funcție să participe la emiterea actului administrativ”, se arată în decizia ÎCCJ.

„Situația de fapt în care s-a aflat domnul Fritz corespunde elementelor pe care legislația și jurisprudența le identifică drept relevante în materia conflictului de interese: existența unei relații financiare directe, participarea la emiterea actului și posibilitatea ca interesul personal să afecteze imparțialitatea exercitării funcției publice.

Dispozițiile legale instituie obligația de abținere atunci când alesul local se află într-o situație de conflict de interese. Această obligație există tocmai pentru a proteja încrederea publică în corectitudinea procesului decizional și pentru a împiedica transformarea autorității publice într-un instrument de favorizare a unor interese private. Același standard trebuie aplicat tuturor, indiferent de funcția ocupată sau de apartenența politică”, mai precizează comunicatul ÎCCJ.

Un primar în conflict de interese poate fi sancționat cu reducerea indemnizației, pe de-o parte, dar să primească și o altă sancțiune complementară, anume o interdicție de a ocupa funcții publice timp de 3 ani de la data terminării mandatului.

Articole similare:

Nicușor Dan a făcut, joi, primele declarații după ce l-a desemnat premier pe Adrian Veștea, fără consultări...

[post-views]

Patronul unei balastiere din comuna Padeș a fost amendat cu 50.000 de lei de către Garda de...

[post-views]

Pandurul: Alunecare de teren în sectorul Pinoasa din CE Oltenia. Conducerea CEO a anunțat că în cursul...

[post-views]

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA, pentru luare...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: