11:58 Scandal între două familii, la Peștișani

[post-views]

S-au făcut rețineri după un scandal care a avut loc, marți, în comuna Peștișani, între doi frați, de 21 și 29 de ani, și doi soți, de 61 și 62 de ani, care s-au agresat reciproc, pe fondul unui conflict mai vechi. Protagoniștii mai în vârstă și tânărul de 29 de ani au ajuns și la spital.

”La data de 16 iunie 2026, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, de o femeie de 61 de ani, din comuna Peștișani, cu privire la faptul că două persoane ar fi pătruns în locuința sa și ar fi agresat membrii familiei. În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 06:40, pe fondul unui conflict mai vechi, o femeie de 61 de ani și soțul acesteia, un bărbat de 62 de ani, ambii din comuna Peștișani, ar fi avut un conflict cu doi frați, în vârstă de 29 și 21 de ani, din aceeași localitate. Din cercetări a reieșit faptul că cele patru persoane s-ar fi agresat reciproc, lovindu-se cu pumnii și picioarele” anunță IPJ Gorj

În urma altercației, femeia de 61 de ani, soțul acesteia, în vârstă de 62 de ani, și bărbatul de 29 de ani au fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și au continuat cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.

În urma administrării probatoriului, cercetările au fost extinse și pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, față de cei doi frați, de 29 și 21 de ani, din comuna Peștișani. Față de aceștia a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Bărbatul de 29 de ani a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Mehedinți, iar fratele său, în vârstă de 21 de ani, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj.

Articole similare:

O nouă grădiniță a fost inaugurată în orașul Rovinari. Primarul Robert Filip le mulțumește foștilor deputați de...

[post-views]

Desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier este pe placul primarilor PSD. ”Cred că guvernul acesta...

[post-views]

După desemnarea de către Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru, Adrian Veștea își conturează deja echipa guvernamentală...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: