Amalia-Susana Tușa, cea mai vârstnică studentă din România, a absolvit la vârsta de 90 de ani specializarea Teologie Didactică din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Emoționată, absolventa a participat la festivitatea promoției 2026 și a transmis un mesaj de încurajare pentru tineri: „Să tindă la mai bine și să aibă încredere în Dumnezeu”.
Amalia-Susana Tușa a fost una dintre prezențele speciale ale ceremoniei de absolvire organizate marți în sala Auditorium Maximum a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
La 90 de ani, aceasta și-a văzut împlinit visul de a obține diploma Facultății de Teologie, devenind un exemplu de perseverență și dorință de cunoaștere.
„Sunt foarte fericită, în primul rând, că am reușit să iau diploma. Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost o bucurie și am avut parte de un colectiv tânăr”, a declarat absolventa pentru Trinitas TV.
Mesajul transmis tinerilor absolvenți
La finalul studiilor, Amalia-Susana Tușa le-a oferit un sfat celor care își încep acum cariera profesională.
„Să tindă la mai bine și să aibă încredere în Dumnezeu”, a spus aceasta, potrivit basilica.ro.
Femeia a subliniat că sprijinul credinței a fost esențial în parcursul său academic și personal.
„Pe mine numai Dumnezeu m-a ajutat în toți acești ani”, a mărturisit absolventa.
Profesor: Toată viața ai de învățat
Părintele lector Bogdan Ivanov, îndrumătorul de an al promoției, a evidențiat semnificația prezenței Amaliei-Susana Tușa printre absolvenți.
„Am avut și o studentă care, la finalizarea studiilor, a împlinit vârsta de 90 de ani. Ceea ce arată că, practic, toată viața ai de învățat”, a declarat cadrul universitar.