18:23 Andrei Maioreanu: Tot soiul de parlamentari din Gorj sunt preocupați, brusc, de soarta CE Oltenia

18:23
[post-views]

Andrei Maioreanu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, membru AUR, a reacționat în urma declarațiilor deputatului PSD Claudiu Manta privind presiunea care trebuie pusă pe guvernanți, pentru a înțelege importanța termocentralelor pe cărbune.

”Observ cu uimire că tot soiul de parlamentari din Gorj sunt preocupați, brusc, de soarta CE Oltenia. Chiar și cei care au votat cu două mâini Legea decarbonizării. Care au făcut parte din partidul care a condus Ministerul Energiei. Care au votat în Comisia pentru industrii și servicii și în plen împotriva proiectului legislativ inițiat de mine cu privire la modificarea Legii energiei – adoptarea prin lege a strategiei energetice…

Nu credeam că tupeul poate fi infinit! Dar, iată, realitatea e surprinzătoare. Un domn deputat chiar spune că trebuie pusă presiune pe decidenții de la București ca să înțeleagă importanța CEO! Păi, dle deputat, mata nu ai fost printre decidenții ăia? Nu ai votat mata toate legile care duc acum la desființarea CEO?

Nu vreau să-i dau numele, dar îl știți cu toții. Așa cum îi știți pe toți groparii CEO. Sunt cei care și-au pus patru dintre cei șapte membri în Consiliul de Supraveghere al CEO ca să nu facă nimic, doar să încaseze niște indemnizații grase. Sunt cei care s-au uitat la mineri și la energeticieni doar când le-au cerut votul. În rest, i-au mințit și și-au bătut joc de ei, așa cum fac și acum!

PS – am zis că nu merită să-i dau numele, dar nu vreau să las loc de interpretări: este vorba despre Claudiu Manta!” spune Maioreanu într-o postare pe Facebook.

Articole similare:

Simpozionul Internațional de Sculptură „Atelierele Brâncuși” 2026 a ajuns la final. Șase artiști din Italia, Georgia, Turcia...

[post-views]

Două maşini au fost implicate, joi, într-un accident rutier produs pe Bd. Iuliu Maniu în Bucureşti, în...

[post-views]

Restricțiile de circulație pe DN 7, în zona Defileului Oltului, vor fi menținute și pe parcursul lunii...

[post-views]

Ministrul Radu Miruță a anunțat că se fac demersuri pentru dezvoltarea zonei Rânca, prin unirea cu domeniul...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: