Președintele Nicușor Dan ar urma să anunțe, astăzi, că-l desemnează pe Eugen Tomac drept prim-ministru și că îi încredințează mandatul alcătuirii guvernului, au declarat surse politice pentru antena3.ro.
Tomac va avea 10 zile la dispoziție să formeze un guvern și să convingă partidele să-l voteze în parlament.
Guvernul propus va fi unul tehnocrat, lucru respins deja, declarativ, de liderii fostei coaliții de guvernare. De altfel, calculele cu care pornește Tomac în misiunea încredințată de președinte arată că nu există, deocamdată, cele 233 de voturi necesare pentru învestirea în Parlament.
Nicușor Dan a discutat, marți, cu Ilie Bolojan, dar nu a reușit să îl convingă să susțină guvernul. Acesta i-ar fi spus președintelui că trebuie să vadă lista de miniștri și „să vorbească la partid”.
Anunțarea premierului întârziase, deși numele lui Eugen Tomac circula neoficial încă de săptămâna trecută, pentru că formula de cabinet tehnocrat dorită de șeful statului nu este agreată de partide, iar majoritatea necesară pentru vot nu este configurată.
PNL și USR resping un guvern tehnocrat dacă la nivelul eșaloanelor doi și trei vor fi numiți oameni ai PSD. Social-democrații par cei mai flexibili față de tehnocrați, pe care i-ar vota cu condiția de a-și putea numi proprii oameni în eșalonul doi – secretari de stat, prefecți, subprefecți.