Autoritățile din comuna Polovragi vor să facă un cămin de bătrâni în satul Racovița, în fosta școală, care va fi reabilitată și extinsă.
Până în prezent, au fost contractate serviciile de consultanță privind identificarea surselor de finanțare. A fost demarată și întocmirea studiilor tehnice ce demonstrează fezabilitatea si oportunitatea proiectului, a anunțat primarul Gheorghe Epure.
”Pe lângă analiza eligibilității proiectului și identificarea liniilor de finanțare în domeniul de activitate vizat, consultantul împreună cu reprezentanții Primăriei Polovragi dezbat strategia de finanțare, bugetul estimat precum și aspecte în domeniul managementului investiției” a transmis edilul.
Epure a anunțat și că 108 vârstnici din localitate, câte 36 pe an, vor beneficia de menaj, cumpărături și o masă caldă pe zi (prin servicii de catering), grație unei finanțări obținute prin Programul de Incluziune și Demnitate Socială. Proiectul va dura 36 de luni.