Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ (USLI) Gorj a transmis o scrisoare deschisă către ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, în care critică faptul că sistemul de învățământ din România este comparat cu cel din Germania. ”Despre diferențele de finanțare, infrastructură, salarizare, stabilitate socială sau respect instituțional pentru educație — tăcere deplină. Germania investește masiv în școală și în profesori; România investește mai ales în rapoarte, comisii și reforme schimbate de la un mandat la altul” arată USLI Gorj. Sindicaliștii mai spun că ”la fel de forțată este și comparația dintre școala de astăzi și cea de acum 40-50 de ani”.
”Scrisoare deschisă adresată d-lui Ministru al Educației, Mihai Dimian:
Domnule ministru,
Domnia dumneavoastră continuă, cu un entuziasm aproape admirabil, seria comparațiilor superficiale inaugurate de fostul ministru Daniel David, care descoperea brusc asemănări între România și Germania exact acolo unde convenea discursului politic: la numărul de ore de predare. Despre diferențele de finanțare, infrastructură, salarizare, stabilitate socială sau respect instituțional pentru educație — tăcere deplină. Germania investește masiv în școală și în profesori; România investește mai ales în rapoarte, comisii și reforme schimbate de la un mandat la altul.
La fel de forțată este și comparația dintre școala de astăzi și cea de acum 40-50 de ani, făcută de parcă societatea ar fi rămas înghețată în timp. Este comod să invoci „performanțele trecutului” fără să recunoașteți că atunci existau alte condiții sociale, alte familii, alte forme de autoritate și, mai ales, mai puțină ipocrizie instituțională. Astăzi, profesorului i se cere simultan să fie pedagog, psiholog, asistent social, expert digital, birocrat și, eventual, „magician” capabil să facă performanță fără resurse.
În trecut, educația începea în familie și era susținută de comunitate. „Cei șapte ani de acasă” nu erau doar o expresie decorativă folosită în discursuri oficiale, ci o realitate care oferea școlii o bază minimă de disciplină și respect. Profesorul avea autoritate, iar părintele nu transforma orice observație făcută copilului într-un scandal public sau într-o postare indignată pe rețelele sociale. Astăzi, școala este adesea lăsată singură să repare ceea ce societatea însăși distruge: lipsa de limite, dependența de ecrane, superficialitatea și cultul succesului fără muncă.
Iar peste toate acestea se adaugă o birocrație sufocantă, produsă chiar de ministerele care pretind că „sprijină educația”. Profesorii completează munți de hârtii, rapoarte și platforme inutile, în timp ce timpul real dedicat elevului se reduce constant. Se vorbește obsesiv despre „reforme”, dar în multe școli lipsesc încă dotările elementare, iar diferențele dintre urban și rural rămân dramatice.
Desigur, trecutul nu era ideal, iar prezentul nu este complet pierdut. Dar este profund nedrept să cereți performanțe occidentale într-un sistem tratat de decenii cu improvizație balcanică. Nu poți compara România cu Germania doar când dă bine într-o conferință de presă și să ignori exact elementele care fac diferența dintre un sistem funcțional și unul ținut artificial în viață prin sacrificiul profesorilor.
Criza educației nu este doar vina școlii. Este oglinda unei societăți care vorbește despre valori, dar recompensează zgomotul; care cere performanță, dar subfinanțează educația; care invocă respectul pentru profesori doar în discursuri festive, nu și în politici reale. Dacă doriți cu adevărat comparații cu sisteme performante, începeți cu investițiile, stabilitatea și respectul acordat educației — nu doar cu numărul de ore dintr-un orar.
Biroul Operativ al USLI Gorj”
