07:00 Sanitas anunță proteste. ”Pentru mai mult de jumătate dintre salariați, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea”

[post-views]

Proiectul de lege privind noua lege a salarizării bugetare, prezentat, luni, de ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a provocat nemulțumiri în rândul mai multor categorii profesionale. În aceste condiții, se anunță și primele acțiuni de protest în următoarea perioadă.

Sindicaliștii din Sănătate au criticat, marți, proiectul de lege privind noua lege a salarizării bugetare, subliniind că este „profund defavorabilă angajaților din sistemele publice de sănătate și asistență socială”. Ei susţin că prin această nouă lege, pentru mai mult de jumătate dintre salariaţi, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea.

„Consiliul Național SANITAS s-a reunit, astăzi, în ședință de urgență, ca reacție la publicarea proiectului noii legi a salarizării unitare, iar concluzia este una fără echivoc: forma făcută publică reprezintă cea mai proastă variantă a viitoarei legi și este departe de angajamentele și principiile discutate cu reprezentanții guvernului în ultimele luni de negocieri. În loc să aducă majorări de venituri pentru angajații din sănătate și asistență socială, acest proiect riscă să producă exact efectul opus: pentru mai mult de jumătate dintre salariați, veniturile vor fi plafonate sau chiar vor scădea”, se arată în comunicatul SANITAS publicat marți pe Facebook.

Federația sindicală mai spune că proiectul noii legi a salarizării bugetare este inechitabil și evidențiază faptul că ar exista categorii de salariați care au fost omise.

„Această lege este inechitabilă. Nu tratează echilibrat categoriile profesionale și creează noi diferențe și noi nedreptăți în sistem. Mai mult, este o lege incompletă – există categorii de salariați care pur și simplu au fost omise. Diferența dintre ceea ce SANITAS a negociat luni de zile împreună cu Ministerul Sănătății și ceea ce este prezentat, acum, este majoră și greu de explicat”, se mai arată în comunicat.

În aceste condiții, SANITAS anunță începerea pregătirea acţiunilor sindicale de protest: joi, 28 mai, vor picheta Ministerul Muncii, iar pe 3 iunie vor fi în Piaţa Victoriei şi vor picheta Parlamentul.

„SANITAS solicită retragerea proiectului în forma actuală și reluarea imediată a negocierilor reale, pe baza angajamentelor asumate și a respectului față de angajații din Sănătate și din Asistență socială. Domnilor guvernanți, nu vă mai ascundeți după pseudo-motivații de tipul: ”dacă nu adoptăm legea în patru săptămâni, pierdem banii din PNRR”. Negociem pe acest subiect de doi ani și n-ați respectat niciuna dintre cele trei forme la care ați ajuns după discuțiile cu partenerii sociali”, mai spun sindicaliștii din Sănătate.

„Dacă forma actuală a proiectului de lege a salarizării unitare nu este retrasă și corectată conform ultimei forme negociate cu sindicatele din sectorul public, vom fi cu toții în stradă”, se arată în finalul comunicatului.

Articole similare:

Salvamont România nu a primit, în ultimele 24 de ore, solicitări pentru a interveni în sprijinul turiştilor...

[post-views]

Zilele absolvenților 2026 vor avea loc în perioada 2-4 iunie, la Târgu Jiu, pe stadionul municipal. Serile...

[post-views]

Laurențiu Manolache, angajat al sectorului Peșteana din cadrul CE Oltenia și fost lider sindical la Federația Națională...

[post-views]

Cea de-a doua ediție a evenimentului ”Deschidere moto sezon” are loc, sâmbătă, la Târgu Jiu. Vor participa...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: