Cea de-a doua ediție a evenimentului ”Deschidere moto sezon” are loc, sâmbătă, 30 mai la Târgu Jiu. Sunt așteptați sute de pasionați de motoare.
Evenimentul, organizat de Infinity Bikers cu sprijinul Primăriei Târgu Jiu și al sponsorilor principali, va avea loc în zona Narcise, pe platforma de evenimente a municipalității – un spațiu care va găzdui sute de motocicliști veniți din toate colțurile țării. Programul include:
- paradă moto spectaculoasă pe principalele artere ale orașului;
- concursuri interactive cu premii pentru participanți;
- show-uri de tip „biker wash”, în cheie de divertisment;
- moment special dedicat susținerii unui caz social;
- muzică live și seturi energice susținute de DJ-ul local Marvio;
- apariția invitatului special “Tata Flo”, care va aduce un plus de spectacol evenimentului.
Accesul este gratuit, iar startul se va da la ora 11:00, organizatorii invitând atât comunitatea moto, cât și publicul larg să ia parte la această experiență.
„Vă așteptăm cu drag la evenimentul organizat de Infinity Bikers și SimoMoto, pentru o zi plină de adrenalină. Hai să deschidem sezonul cum trebuie – moto, muzică, distracție și energie!”, a transmis Simona Popescu, reprezentanta Infinity Bikers și organizatoarea evenimentului.