Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, avertizează că România riscă să plătească zeci de miliarde de dolari pentru proiecte nucleare începute fără strategie şi fără fundament economic, după ce guvernele ultimilor ani au ignorat realitatea tehnică şi financiară şi au transformat sistemul energetic într-un haos între promisiuni politice, datorii uriaşe şi investiţii incerte. Îi consideră vinovaţi pe Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan şi pe miniştrii Energiei Virgil Popescu, Sebastian Burduja şi Bogdan Ivan.

Peiu remarcă faptul că, pe fondul certurilor din interiorul coaliţiei de guvernare PSD-PNL-UDMR-USR, românii au aflat, stupefiaţi, că ”tocmai s-au trezit cu o imensă problemă în braţe: un contract de vreo 9-10 miliarde de dolari, din care peste 7 miliarde ar trebui împrumutate de la americani, cu o firmă americană”.

”Pe scurt, problema este aşa: dacă realizăm contractul, nu ştim nici câţi bani vom cheltui, nici dacă vom avea o nouă centrală nucleară la Doiceşti. Mai mult, dacă totuşi vom construi centrala, ea va furniza cam tot atâta energie cât ar fi furnizat o centrală pe gaz, care ar fi costat de 20 de ori mai puţin, sau una hidro cu pompaj invers, care ar fi costat de 10 ori mai puţin. Dacă nu îndeplinim contractul, ne vom trezi cu un arbitraj internaţional, cu mici şanse de câştig, plus un diferend uriaş cu SUA, partenerul strategic”, explică senatorul AUR.

În opinia sa, s-a ajuns în acest punct prin populism, demagogie şi minciună.

”Pur şi simplu, politicienii au ignorat realitatea tehnică, ştiinţifică şi economică, crezând că astfel îşi vor cuceri sprijinul american pentru propriile cariere politice. Problema energetică nucleară a României este complicată, atât pentru posibilele reactoare 3 şi 4 de la Cernavodă, cât şi pentru mini-reactoarele nucleare (SMR)”, mai afirmă Peiu.

El se referă şi la centrala de la Cernavodă, unde susţine că România are un tip de reactoare, numit „pressurized heavy-water reactor” (PHWR), diferit faţă de majoritatea reactoarelor din lume de generaţia a II-a, care sunt „pressurized water reactor” (PWR).

”Diferenţele sunt foarte mari: reactoarele CANDU de la Cernavodă funcţionează cu combustibil pe bază de uraniu natural, cu 0,7% din masă izotopul U-235, şi au agent de răcire apă grea, în vreme ce reactoarele PWR, construite de marile puteri, SUA, Franţa şi URSS/Rusia, funcţionează cu uraniu îmbogăţit, cu 3-5% U-235, şi cu agent de răcire apă normală. Funcţionarea reactoarelor PWR este mai economicoasă, ele având o putere netă mai mare, între 800 şi peste 1.000 MW, decât cele CANDU, de 600-700 MW, şi fiind alimentate doar la 18-24 de luni, în vreme ce reactoarele CANDU se alimentează mult mai frecvent. Problema noastră aici este următoarea: în lume sunt funcţionale 26 de reactoare CANDU, 17 în Canada, 3 în Coreea, 1 în Argentina, 2 în China, 1 în India şi 2 în România, plus 18 reactoare derivate CANDU construite în India. Ultimul reactor CANDU propriu-zis conectat la reţea datează din 1994 în Coreea, din 1990 în India, din 1985 în Canada, din 1981 în Argentina, din 2003 în China şi din 2007 în România”, argumentează senatorul AUR.

El notează că ultimul reactor CANDU propriu-zis conectat la reţea este cel de la Cernavodă, în 2007, acum 19 ani, şi că, de atunci, canadienii nu au mai livrat niciunul.

”Oare or mai şti să facă încă două? Mai are cine să le producă? Mai au unde?”, se întreabă el.

În ceea ce priveşte mini-reactoarele modulare, liderul AUR spune că acest proiect are o problemă de costuri şi de riscuri.

”Ceea ce vrea NuScale să vândă la Doiceşti este un cap de serie, un prototip sau FOAK, „First-of-a-Kind”, care costă, de obicei, de 2 până la 5 ori mai scump decât un produs de serie, numit NOAK, „Nth-of-a-Kind”. Mai grav, proiectele nucleare FOAK se finanţează cu rate ale dobânzii de 8 până la 12% pe an, din cauza primelor de risc, comparativ cu 3 până la 5% pentru tehnologiile cunoscute. Ca exemplu, costurile de producţie a energiei solare au scăzut cu 89% între 2010 şi 2020. Costurile energiei eoliene au scăzut cu 70% în aceeaşi perioadă”, afirmă Petrişor Peiu.

Costurile iniţiale de investiţie în SMR sunt mai mari pe MW, de 2 până la 3 ori mai mult decât proiectele de reactoare mari clasice, spune el.

Un alt argument se referă la costul standardizat (LCOE) al MWh produs, incluzând investiţia iniţială, combustibilul şi întreţinerea, care depăşeşte 100 USD/MWh, dublu faţă de proiectele de centrale nucleare clasice şi comparabil cu cel al centralelor pe cărbune.

”Iată, deci, cât este de dificil să alegem ce să construim mai întâi: proiectul de la Doiceşti sau reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Unde mai pui incertitudinea construirii a două reactoare mari cu o firmă care nu a mai făcut acest lucru de 19 ani. Probabil că în 2030 am putea avea primul mini-reactor la Doiceşti, în vreme ce reactorul 3 de la Cernavodă ar fi gata de conectare cu 2-3 ani mai târziu. Mai este un amănunt: România este o ţară cu o situaţie financiară mult prea grea pentru a-şi permite ambele proiecte, care ar costa împreună aproape 20 de miliarde de dolari”, afirmă Peiu.

”În fine, să nu uităm şi starea deplorabilă a sistemului energetic românesc: în 2027 se opreşte pentru modernizare reactorul 1 de la Cernavodă, iar, pe 31 august 2026, se opresc grupurile pe cărbune din Oltenia şi nu ştim dacă va fi gata primul grup de la Mintia. Între timp, centrala de la Iernut nu este gata, iar centralele de la Turceni şi Işalniţa nici măcar nu au un constructor selectat, deci nici vorbă să fi început”, mai menţionează el.

”Nu ştiu cum va ieşi ţara din această situaţie complicată, dar vă pot spune cine au fost premierii care au girat această stare de lucruri, în mod populist, demagogic şi mincinos: Ludovic Orban, Florin Cîţu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu şi, pentru vreo 10 luni, Ilie Bolojan. Să nu uităm să îi adăugăm şi pe miniştrii Energiei: Virgil Popescu, Sebastian Burduja şi Bogdan Ivan. Oare vor fi vreodată întrebaţi cum s-a ajuns aici?”, mai spune liderul senatorilor AUR.