Lucrări pe litoral. Se reabilitează stațiunile Venus, Jupiter și Cap Aurora

[post-views]

Consilierii locali din Mangalia au aprobat, miercuri, în unanimitate, proiectele referitoare la reabilitarea stațiunilor Venus, Jupiter și Cap Aurora, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța.

Contractele de finanțare în valoare de aproximativ 28 de milioane de euro vor fi semnate în cel mult două săptămâni, a anunțat viceprimarul cu atribuții de primar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu.

“Înseamnă tot. Adică drumuri, iluminat stradal, alei, spații verzi, sisteme de irigații ale spațiilor verzi. Înseamnă o reabilitare integrală a celor trei stațiuni. Valoarea investiției totale este undeva la 28 de milioane de euro. Fonduri europene și cofinanțare din bugetul local pe cheltuielile neeligibile. Care ar fi durata contractului? Inițial, aprobăm finanțările, urmând ca să facem procedurile de achiziție și avem speranța că până în toamnă vom putea finaliza procedurile de achiziție, ca din toamnă să demarăm lucrările, care se vor întinde pe, știu și eu, un an și jumătate, poate doi”, a spus viceprimarul.

Lucrările vor începe la toamnă, iar, anul viitor, vor fi suspendate în timpul sezonului estival.

Articole similare:

Criza politică din ultimele două luni a afectat nivelul încrederii de care se bucură liderii politici, arată...

[post-views]

FIFA este pregătită să propună eliminarea interdicțiilor pentru fotbalul din Rusia, informează presa internațională. Inițiativa ar urma...

[post-views]

Ministerul Dezvoltării prelungește, de la 31 iulie la 30 august, termenul limită pentru finalizarea proiectelor finanțate prin...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: