Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, o hotărâre pentru repartizarea pe unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale şi pe unităţi de învăţământ a sumei prevăzute în Legea bugetului de stat pe anul 2026 (Legea nr. 43) pentru finanţarea Programului Naţional „Masă sănătoasă”.
Potrivit hotărârii, suma repartizată pentru finanţarea programului, în anul 2026, este de 1,531 miliarde de lei.
„Finanţarea este asigurată de la bugetul de stat, prin sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, destinate finanţării cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor şi municipiului Bucureşti”, arată un comunicat.
Pe baza sumelor repartizate, bugetele locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale vor fi rectificate, astfel încât autorităţile locale să poată asigura implementarea programului în unităţile de învăţământ incluse.
„Prin această măsură, guvernul continuă Programul naţional „Masă sănătoasă”, susţinând accesul la educaţie şi reducerea riscului de excluziune socială în rândul copiilor şi elevilor din România”, precizează Executivul.
Programul naţional „Masă sănătoasă” este implementat la nivel naţional începând cu 8 ianuarie 2026 şi se adresează unui număr estimat de peste 540.000 de copii, din 1427 de unităţi de învăţământ. Beneficiarii sunt preşcolarii şi elevii prezenţi la activităţile didactice pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar. Sprijinul acordat constă în oferirea zilnică, cu titlu gratuit, a unui suport alimentar, constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată.