17:38 Schior mort în avalanşă. Era locotenent-colonel în cadrul ISU Braşov şi avea 35 de ani

17:38
[post-views]

Un bărbat şi-a pierdut viaţa, sâmbătă, după ce a fost surprins de o avalanşă în Munţii Bucegi. Era locotenent-colonel în cadrul ISU Braşov şi avea 35 de ani. Ofiţerul, alpinist şi schior experimentat, „şi-a dedicat întreaga carieră salvării de vieţi”, potrivit mesajului transmis de către colegii săi.

„Ne luăm rămas-bun, cu profund regret şi tristeţe, de la colegul nostru, locotenent-colonel Dan Colniceanu, care şi-a pierdut viaţa în Munţii Bucegi, surprins de o avalanşă în zona Văii Coştilei, la doar 35 de ani. Absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Pompieri, locotenent-colonelul Dan Colniceanu şi-a dedicat întreaga carieră salvării de vieţi, fiind încadrat timp de 12 ani în cadrul ISU Braşov. A fost unul dintre cei mai pricepuţi alpinişti ai inspectoratului, un profesionist desăvârşit şi un camarad respectat de toţi cei care au avut onoarea să îi fie alături”, este mesajul transmis, sâmbătă după amiază, de ISU Braşov.

Colegii schiorului spun că muntele a fost marea pasiune a acestuia şi „locul pe care l-a iubit enorm şi unde şi-a găsit mereu echilibrul, puterea şi chemarea”.

„L-a cunoscut cu răbdare, l-a respectat cu smerenie şi l-a urcat cu curaj, făcând din această legătură o parte definitorie a vieţii sale. Tot muntele, locul pe care l-a iubit atât de mult, i-a fost şi ultimul drum. Plecarea sa lasă un gol imens în sufletele colegilor şi ale tuturor celor care l-au cunoscut. Va rămâne în memoria noastră ca un om de o rară nobleţe, un salvator devotat şi un iubitor al muntelui până în ultima clipă”, se mai arată în mesajul de adio al ISU.

Articole similare:

Cu ocazia Zilei Naționale Salvamont România, Serviciul Public Județean Salvamont al Consiliului Județean Gorj a organizat o...

[post-views]

Nivelul Dunării în zona Cernavodă scade cu aproximativ 2-3 centimetri pe zi, iar în condițiile actuale centrala...

[post-views]

Ministerul Energiei convoacă, luni, marii consumatori industriali pentru a găsi soluții de economisire a electricității, la orele...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a salutat, sâmbătă, raportul Agenției Fitch, care reconfirmă stabilitatea financiară a României. ”În ciuda...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: