Cele de-al optulea echipaj SMURD din județul Gorj a fost operaționalizat, marți, la Novaci. ISU Gorj transmite că accesul la asistență medicală de urgență devine mai rapid și mai eficient pentru locuitorii sin zonă.
”Ieri, 28 aprilie, am marcat un nou moment important: operaționalizarea celui de-al optulea echipaj SMURD din județul Gorj. Acest moment reprezintă o nouă realizare, care evidențiază eforturile constante ale conducerii unității pentru dezvoltarea și modernizarea managementului situațiilor de urgență, cu un obiectiv clar: creșterea capacității de intervenție și reducerea timpilor de răspuns în sprijinul cetățenilor.
Dacă, în anul 2012, porneam la drum cu doar 3 ambulanțe SMURD, astăzi, am ajuns la 8 echipaje operative, pregătite să intervină rapid și eficient în orice situație critică. În acest moment, prin eforturile depuse, am reușit ca fiecare dintre cele 8 subunități de intervenție ale ISU Gorj să aibă operaționalizat câte un echipaj SMURD.
Prin operaționalizarea acestui nou echipaj, timpul de răspuns la intervenții va fi considerabil redus, iar accesul la asistență medicală de urgență devine mai rapid și mai eficient pentru locuitorii orașului Novaci și ai localităților limitrofe.
Fiecare pas înainte înseamnă mai multă siguranță pentru comunitate, mai multe vieți salvate și o reacție mai promptă acolo unde este nevoie. Respect și apreciere tuturor colegilor care, zi de zi, sunt la datorie!” a comunicat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.