10:36 Vremea se răcește în toată țara. Temperaturi cu până la 12 grade mai scăzute decât ar fi normal

[post-views]

Valorile termice vor fi în scădere în toată țara, începând de miercuri, iar, joi și vineri, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă, cu abateri de 8 – 12 grade față de mediile multianuale, potrivit unei informări publicate, marți, de Administrația Națională de Meteorologie.

Pe parcursul nopților, local în jumătatea de nord a țării și izolat în rest se va produce brumă.

În intervalul 29 aprilie, ora 9:00 – 2 mai, ora 10:00, vor fi perioade în care va ploua mai ales în sudul și estul țării și prin acumulare vor fi cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat de peste 20 l/mp.

La munte, dar trecător și în dealurile subcarpatice ale Moldovei și în estul și sud-estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță, măzăriche și ninsoare), iar la altitudini în general de peste 1400 m, treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă (5…8 cm).

Temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 40…45 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de peste 60…70 km/h.

Articole similare:

Alți circa 300 de angajați cu contracte pe perioadă determinată, din Complexul Energetic Oltenia, părăsesc compania de...

[post-views]

După o pauză de mai bine de o lună de la ultimul meci din grupele geografice, echipa...

[post-views]

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) anunță un amplu plan de reformă pentru 2026, care vizează modernizarea legislației electorale,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: