Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat o amendă în valoare de 35.000 lei unei societăți comerciale care își desfășoară activitatea pe raza UAT Bumbești-Jiu, în zona „Castru Roman”.
Societatea operează o stație de concasare și sortare agregate minerale, fiind sancționată pentru nerespectarea prevederilor legale din punct de vedere al gospodăririi apelor.
”Menționăm că administratorului i s-a pus în vedere, încă din luna august 2025, obligația de a notifica ABA Jiu cu privire la orice modificare adusă activității din perspectiva gospodăririi apelor. De asemenea, în vara anului trecut, instituția noastră a înregistrat mai multe sesizări privind modul de funcționare al societății, în special referitoare la: generarea unor cantități semnificative de praf, neaplicarea măsurilor obligatorii de umectare a spațiului de lucru. Reamintim operatorilor economici obligația respectării legislației în vigoare și implementării măsurilor necesare pentru protecția mediului și a resurselor de apă” transmite ABA Jiu.