07:31 Bolojan: N-ar fi o problemă să plec mâine din această funcție

[post-views]

Aflat în direct, marți seara, la PRO TV, premierul Ilie Bolojan a declarat, că „spațiul bugetar” al următorului guvern va fi unul redus, pe fondul deficitului generat de datorii.

„Am promis diferite drepturi, am majorat uneori salarii, uneori pensii, am tolerat pierderi la companii de stat și așa mai departe. Pe datorii din bani pe care nu i-aveam. Ori, pentru acele datorii, acum, plătim niște sume enorme și indiferent ce guvern va veni, spațiul lui bugetar este foarte mic și, dacă aș ști că, mâine, vine un guvern care are niște soluții să rezolve toate problemele, n-ar fi o problemă să plec mâine din această funcție”, a declarat Bolojan. 

Acesta a precizat că deși are onoarea de a fi premierul României, funcția este „foarte dificilă”.

„E o funcție foarte dificilă și mai ales în condiții în care ai parteneri sau oameni în interior, care nu-și țin cuvântul, care nu-și fac datoria, care participă la o întâlnire unde se stabilește ceva – după care în public spun lucruri total diferite – în care se joacă în permanență la ofsaid și cu frâna de mână trasă, nu este ușor să ții echilibrul într-o coaliție de patru partide cu istorii complicate într-o țară ca România, care se suprapune pe mai multe crize”, a declarat Bolojan. 

Întrebat dacă acest tip de criză i-ar putea determina pe români să-și piardă încrederea în clasa politică, premierul Bolojan a precizat că „se va întâmpla parțial cu siguranță acest lucru”.

„Cu siguranță se va întâmpla parțial acest lucru, pentru că oamenii când te-au mandatat să fii în guvernare, ți-au cerut practic să-ți consumi energiile, nu pe lupte politice sterile, nu pe dinamitarea unui guvern, ci să-ți aloci energiile pe care le-ai pentru a face ceea ce trebuie pentru țară”, a declarat Bolojan. 

Acesta a mai precizat că generând o astfel de criză politică, PSD „a aprins un fitil” și spune că în cazul în care situația se deteriorează, principalii pierzători vor fi cetățenii.

„Dacă lucrurile se deteriorează, din păcate, principalii perdanți vor fi cetățenii, pentru că așa cum vede și acum, în momentul în care Partidul Social Democrat a generat o astfel de criză, practic a prins un fitil fără să calculeze unde va detona acel fitil. Cu siguranță vor fi niște pierderi de la creșteri de costuri de finanțare pentru România, de la influență pe burse”, a declarat premierul. 

PSD a retras, luni, sprijinul față de premierul Ilie Bolojan, în speranța că acesta își va părăsi funcția. Totuși, premierul a afirmat că nu va demisiona, iar, miercuri, președintele Nicușor Dan se va consulta la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliție, pentru rezolvarea actualei crize, păstrându-și, însă, rolul de mediator.

Articole similare:

Conducerea The Trump Organization a venit în România pentru a fixa detaliile construcției clădirii Trump Tower, conform...

[post-views]

Șefii administrațiilor județene ale ANAF au propus, pe baza unor criterii stabilite de către centrala Fiscului din...

[post-views]

Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026, care se va desfășura la Viena. Artista a fost...

[post-views]

Fostul premier Victor Ponta a lansat, marți, o serie de critici dure la adresa actualei configurații politice,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: