08:55 Negocieri cu Pfizer pentru convertirea datoriei în medicamente inovatoare

[post-views]

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au avut, joi, la Washington DC, o primă întâlnire ”exploratorie” de negociere cu compania Pfizer, în vederea convertirii în medicamente inovatoare a sumei datorate de România pentru vaccinuri anti-COVID, 600 de milioane de euro, la care se adaugă dobânzi.

”Discuțiile s-au desfășurat într-un ton echilibrat, profesionist, axat pe identificarea unor soluții concrete pentru România. Nu vorbim doar despre o obligație financiară, ci despre responsabilitatea de a transforma această situație într-un beneficiu real pentru pacienți. Propunerea noastră, formulată în baza mandatului primit de la Guvernul României, a fost de continuare a negocierilor pentru convertirea sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor cu boli rare. Am reiterat importanța sistemului de sănătate și parteneriatul solid pe care România îl are de zeci de ani cu Pfizer, precum și deschiderea pentru dezvoltarea unor colaborări viitoare în domeniul cercetării și dezvoltării farmaceutice. România are nevoie de acces la inovație, iar acest tip de parteneriat poate accelera acest proces”, explică ministrul Sănătății, pe Facebook.

Potrivit acestuia, în perioada următoare, reprezentanții Pfizer vor reveni cu un răspuns privind cadrul tehnic de continuare a discuțiilor și posibilitatea ca această propunere să fie analizată și aprobată la nivelul board-ului de conducere al companiei.

”Este un proces care nu se încheie astăzi. Dar este un început important. În astfel de momente, responsabilitatea nu este să explicăm trecutul, ci să construim soluții pentru viitor”, a transmis ministrul Rogobete.

Un tribunal din Bruxelles a condamnat, în prima instanță, Polonia și România să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro și, respectiv, 600 de milioane de euro.

Compania farmaceutică americană Pfizer a dat în judecată cele două țări în toamna anului 2023 pentru a impune executarea acestor contracte de achiziție, pe care, în urma încheierii pandemiei, Polonia și România au refuzat să le îndeplinească integral.

Articole similare:

Un tânăr de 20 de ani a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, fiind acuzat că,...

[post-views]

Premierul Ilie Bolojan poate rămâne la conducerea guvernului chiar dacă PSD își retrage miniștrii din cabinet, după...

[post-views]

H&M se confruntă din nou cu probleme financiare, iar gigantul suedez al ”modei rapide” a anunțat închiderea...

[post-views]

Deputatul PSD Gorj Claudiu Manta critică intenția guvernului de a scoate la vânzare pachete de acțiuni ale...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: