07:00 Lege pentru primării şi consilii judeţene. Plafon maxim de 3 miliarde de lei la împrumuturi

07:00
[post-views]

Guvernul a aprobat, joi, un proiect de hotărâre care prevede că, pentru anul 2026, plafonul maxim pentru contractarea de împrumuturi de către autorităţile locale este stabilit la 3 miliarde lei atât pentru finanţările care pot fi contractate, cât şi pentru tragerile aferente acestora.

Potrivit unui comunicat al Executivului, pentru anii 2027 şi 2028, plafoanele sunt menţinute la nivelul de 2 miliarde lei anual, atât pentru finanţările care pot fi contractate, cât şi pentru sumele ce pot fi trase din acestea.

„Măsura are ca scop asigurarea continuităţii investiţiilor publice locale şi evitarea blocajelor în derularea proiectelor de infrastructură, în contextul în care o parte semnificativă a finanţărilor este deja angajată sau autorizată”, se arată în comunicat.

Guvernul precizează că ajustarea plafonului pentru anul 2026 este necesară pentru a preveni epuizarea rapidă a resurselor disponibile la început de an, situaţie care ar putea limita capacitatea autorităţilor locale de a demara sau continua investiţii publice.

„Actul normativ se bazează pe prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale şi ale Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, care stabilesc cadrul legal pentru aprobarea anuală a plafoanelor privind împrumuturile autorităţilor administraţiei publice locale. Prin această reglementare, Executivul urmăreşte menţinerea echilibrului bugetar şi asigurarea unei planificări financiare predictibile pentru investiţiile publice locale în perioada 2026-2028”, se mai spune în comunicat.

Articole similare:

Ninge pe sectorul montan al DN 67C – Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului. ”Se efectuează o...

[post-views]

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „ADIS” Gorj continuă modernizarea serviciului de salubrizare în județul Gorj. Luni, reprezentanții ADIS...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 26 octombrie 2026. Invitat: Viorel Caragea, fost administrator special al UM...

[post-views]

Colegiul Medicilor Gorj a reacționat după ce sefa Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: