”Ne aflăm pe Flancul Estic al Alianței, într-o zonă strategică și sensibilă. Asta nu este doar o realitate geografică, ci și o responsabilitate. Iar România își asumă această responsabilitate”, spune ministrul Apărării, Radu Miruță, într-un mesaj cu ocazia Zilei NATO.
Ministrul Apărării susține că, la peste două decenii de la aderare, România este un membru activ și responsabil al NATO, un aliat care și-a demonstrat prin fapte credibilitatea.
„Apartenența la Alianță rămâne fundamentul securității noastre și garanția că orice amenințare este gestionată în cadrul solidarității aliate. Ne aflăm pe Flancul Estic al Alianței, într-o zonă strategică și sensibilă. Asta nu este doar o realitate geografică, ci și o responsabilitate. Iar România își asumă această responsabilitate prin investiții, prin prezență și prin contribuții concrete la securitatea regională”, transmite Radu Miruță.
El spune că securitatea nu este „un dat”, ci trebuie construită zi de zi.
„Armata României face deja acest lucru. Modernizăm capabilitățile, lucrăm umăr la umăr cu partenerii noștri și ne adaptăm rapid la un mediu de securitate în continuă schimbare. Astăzi, nu mai vorbim doar despre amenințări clasice, ci și despre război hibrid, dezinformare și presiuni care vin din multiple direcții. NATO funcționează pentru că statele membre sunt unite. Pentru România, această unitate înseamnă stabilitate, prin parteneriatul transatlantic și prin relația solidă cu Statele Unite și ceilalți aliați, într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă”, adaugă Miruță.
Ministrul vorbește și despre militarii români, despre care spune că, în țară sau în misiuni externe, „își fac datoria cu profesionalism și dedicare. Lor le datorăm respectul și recunoștința noastră”.
Ministrul Apărării reafirmă că România este aliat de încredere în Alianță: „NATO înseamnă securitate, dar și direcție: o Românie ferm ancorată în spațiul euroatlantic, angajată, predictibilă și responsabilă. România rămâne un aliat de încredere. Fără ezitări. Fără jumătăți de măsură”.
Ziua NATO în România se marchează, începând din 2005, în prima duminică a lunii aprilie. La alegerea datei s-a ţinut seama de apropierea de data oficială a aderării României la Alianţa Nord-Atlantică (29 martie 2004) şi de data arborării oficiale a Drapelului Naţional la sediul NATO de la Bruxelles (2 aprilie 2004).
Semnarea Tratatului Atlanticului de Nord la Washington, la 4 aprilie 1949, a dus la înființarea unei organizaţii cu scop declarat de menţinere a păcii şi apărarea libertăţii statelor membre prin solidaritate politică şi un sistem militar adecvat, conceput pentru descurajarea oricărei forme de agresiune contra sa.