08:49 Copil vaccinat= copil protejat. Campanie națională de promovare a vaccinării

[post-views]

În perioada martie-aprilie 2026, sub sloganul „COPIL VACCINAT = COPIL PROTEJAT”, în România se derulează Campania națională de promovare a vaccinării.

Această inițiativă urmărește să îmbunătățească nivelul de conștientizare cu privire la importanța vaccinării și să încurajeze părinții să-și protejeze copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare.

”Protejați-vă copiii împotriva bolilor care pot fi prevenite prin vaccinare! Vaccinarea copiilor este una dintre cele mai eficiente metode de prevenție pentru boli infecțioase grave care pot duce la complicații severe, dizabilități sau chiar deces. Prin vaccinare, sistemul imunitar învață să recunoască și să combată agenții patogeni fără ca organismul să treacă prin boală reală, prevenind astfel infecția și totodată boala și complicațiile ei, reducând riscul de spitalizare și mortalitate. Respectarea administrării vaccinurilor așa cum sunt stabilite în Calendarului Național de Vaccinare asigură instalarea imunității protective anterior expunerii copilului la boală” transmite Institutul Național de Sănătate Publică.

Care sunt primele vaccinuri pe care le primește bebelușul

În primele 24 de ore de la naștere, vaccinul hepatitic B (Hep B). Hepatita B este o infecție virală care afectează ficatul. Dacă este contractată în primii ani de viață, hepatita B devine de obicei cronică și poate provoca ciroză sau cancer hepatic mai târziu în viață.

La 2-7 zile de la naștere, vaccinul de tip Calmette Guerrin (BCG). Vaccinul protejează bebelușul împotriva tuberculozei. Tuberculoza este o boală infecțioasă provocată de bacilul Koch, care afectează în principal plămânii, dar poate afecta și alte organe (ganglioni, oase, meninge, rinichi etc). Transmiterea bacilului Koch se poate realiza pe cale aerogenă (realizată prin picături de salivă eliminate de persoane infectate, prin tuse, strănut, spută), transplacentară, digestivă, cutanată, atât interuman, cât și de la animale la om.

Un număr mare de boli pot fi prevenite prin vaccinare. Discută cu medicul tău de familie pentru informații suplimentare!

Articole similare:

Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Aproximativ 5.000 de...

[post-views]

Preşedintele AUR, George Simion, a fost întrebat, luni, dacă ia în calcul o posibilă guvernare alături de...

[post-views]

Centrul pietonal al Târgu-Jiului, aflat în plin proces de modernizare, va fi dotat cu mobilier urban nou....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: