Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat, marți, la Palatul Victoria, cu o delegație a sindicatelor minerilor de la Complexul Energetic Oltenia despre situația economică a companiei și nemulțumirile semnalate de angajați.
Reprezentanții sindicali au solicitat reînnoirea contractelor individuale de muncă pe durată determinată, care ajung la termenul de încetare la 1 aprilie 2026, pentru 1476 de salariați, respectiv la 1 mai 2026, pentru 317 de salariați. În cazul în care acest lucru nu va fi posibil, reprezentanții sindicatelor au solicitat acordarea unor drepturi salariale compensatorii pentru angajații cărora nu le vor fi reînnoite contractele de muncă.
”Personal, înțeleg situația socială, însă sunt corect cu dumneavoastră și cu oamenii pe care îi reprezentați și vă spun adevărul. În urmă cu câțiva ani, România și-a asumat niște angajamente în fața Comisiei Europene pentru care a încasat bani. Aceste angajamente și starea economică a C.E. Oltenia au condus la măsurile pe care le vedem acum, incluse în Planul de restructurare a companiei”, a afirmat premierul Bolojan.
La întâlnire a participat, alături de prim-ministru, din partea Guvernului, ministrul Energiei, Bogdan Ivan. De asemenea, a participat președintele directoratului la Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., Dan Plaveti.
”Am ieșit de la discuții. Din păcate, nu poate fi convins și merge pe aceeași idee ca oamenii să fie trimiși acasă. Mai mult decât atât, și asta ne-a spus și ministrul Energiei, Bolojan ne-a transmis că, din vară, Complexul Energetic Oltenia va mai funcționa doar cu termocentrala de la Rovinari. Deci, fără Turceni. Este încă o dovadă de minciună. Vă dați seama cât au putut să-i mintă pe oamenii din zona Motru și Jilț?”, a declarat președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, Gabriel Căldărușe.
”Răspunsul este că nu se poate chiar dacă Europa schimbă strategia, chiar dacă se pune frână procesului de decarbonare în toate țările, pentru că avem războiul ăsta cu Iranul și, deja, sunt perturbate lanțurile de aprovizionare cu țiței și gaze. Din păcate, cărbunele nici în astfel de situații nu este valoros, iar locurile de muncă din Gorj nu contează pentru Bolojan. Oamenii sunt indiferenți la tot ce se întâmplă în Gorj. Nu mă gândesc nici că pașii care vor avea loc, odată cu 1 aprilie, vor transparenți, s-ar putea ca angajații cu pile și relații să rămână, iar ceilalți să plece. (…) Sunt foarte tristă din cauza rezultatului discuțiilor” a declarat, într-un live pe Facebook, deputatul Ionelia Priescu, președintele AUR Gorj.