Revista presei locale

[post-views]

Sabotorii: Unde au greșit minerii și energeticienii. Complexul Energetic Oltenia avea la înființare, în 2012, peste 22.000 de salariați. Acum mai are în jur de 7.700, iar după 1 mai rămâne cu vreo 6000. Practic, compania s-a închis puțin câte puțin, în fiecare an. Planul de restructurare din 2021, revizuit de două ori, prevede închiderea finală în 2029. Minerii și energeticienii au greșit că și-au lăsat soarta pe mâna unor lideri sindicali pensionari sau care aveau drept scop reducerea vârstei de pensionare doar ca să iasă ei la pensie.  Lideri care nu au militat pentru păstrarea locurilor de muncă ci pentru închiderea companiei, chiar dacă sub masca reducerii vârstei de pensionare. Acum, la protestele din aceste zile, s-au remarcat tineri din lotul celor cu contracte pe perioadă determinată, care au curaj, au mesaj, își asumă lupta. Și au interesul legitim de a-și apăra locul de muncă. Unul dintre ei, Cristian Constantinescu, își asumă zilnic mobilizarea salariaților la proteste neautorizate.

 Gorjonline: „Determinații” încearcă orice pentru a nu fi trimiși acasă. Cei aproximativ 1.800 de angajați care au contracte de muncă pe perioadă determinată la Complexul Energetic Oltenia încearcă orice variantă pentru a-și păstra locul în cadrul producătorului de energie. Astfel, în ultimele zile, oamenii au mers să-și procure adeverințe că sunt unici întreținători ai familiilor din care fac parte, în speranța că vor găsi înțelegere din partea conducerii companiei energetice. Mulți dintre ei au bătut drumuri de zeci de kilometri pentru a-și procura de la ANAF adeverințele de care au nevoie, pentru ca mai apoi să meargă cu ele la direcția de personal și să le depună la dosarul lor. „Majoritatea angajaților pe perioadă determinată sunt în situația de unic întreținător pentru familie. De câteva zile s-au mobilizat cu toții și merg să-și procure adeverințe, în speranța că vor avea o șansă în plus în momentul în care se vor face listele. Se gândesc că va conta și partea socială, mai ales că ministrul a punctat acest lucru la greva foamei de la București”, afirmă surse din companie.

Gorjeanul: CE Oltenia dă afară 1.973 de oameni, dar hrănește o armată de șefi bine plătiți. Cine răspunde pentru risipa din SPV-uri. În timp ce aproape 2000 angajați ai Complexului Energetic Oltenia își pregătesc dosarele pentru șomaj, în birourile societăților create pentru proiectele de energie verde curg indemnizații care sfidează orice logică economică. Sub umbrela SPV-urilor înființate pentru parcurile fotovoltaice și centralele pe gaz, s-a ridicat o adevărată castă de conducători, plătiți regește pentru zero rezultate. La Ișalnița, fiecare membru al CA primește 7.000 de lei net, directorul general 15.000 de lei, iar directorul financiar 14.000 de lei. În paralel, conducerea SPV-urilor și-a cumpărat mașini din banii care trebuiau să meargă în investiții. Situația devine și mai revoltătoare în proiectele cu Tinmar Energy. Acolo, fiecare membru al CA primește 3.000 de lei pentru fiecare parc fotovoltaic, adică 12.000 de lei lunar, iar directorul general 4.000 de lei pentru fiecare parc, totalizând 16.000 de lei. Același director general mai încasează și 14.000 de lei de la centrala pe gaz de la Turceni, ajungând la 30.000 de lei net, fără ca proiectele să fi avansat vizibil.

Pandurul: Primar: Ordinul emis de Prefectura Gorj este mai agresiv decât ordonanța lui Bolojan. Primarii din Gorj încă așteaptă clarificări de la Prefectura Gorj cu privire la ordinul emis, luni,  în ceea ce privește reorganizarea tuturor unităților administrativ-teritoriale din județ. „Ordinul emis de Prefectura Gorj este mai agresiv decât ordonanța lui Bolojan. Prefectura Gorj a tăiat mai multe posturi decât ar fi trebuit și decât s-a anunțat. Conform ordinului de prefect, eu ar trebui să rămân cu 15 posturi și mi se pare cam agresiv, având în vedere că Ilie Bolojan anunța că pentru comunele de gradul meu ar trebui să am între 17 și 21 de posturi. De la mine trebuie să dispară 6 posturi din organigramă. Trei sunt ocupate și trei sunt vacante. Nu știu cum să procedez. Probabil voi păstra doar compartimentele fără de care nu pot funcționa”, a declarat primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă.

Impact în Gorj: Premiu național pentru un asistent social din Gorj. Sorin Stelian Torop, angajat al DGASPC Gorj, a câștigat premiul pentru „Asistentul Social în Domeniul Protecției Copilului”, în cadrul Galei Naționale a Excelenței în Asistența Socială, desfășurată la Ateneul Român din București. Acesta lucrează în cadrul instituției din anul 2005 și a fost desemnat câștigător după ce s-a calificat în finala competiției, unde sunt premiați cei mai buni asistenți sociali din România. Reprezentanții DGASPC Gorj au transmis că această distincție confirmă profesionalismul și implicarea deosebită de care Sorin Torop a dat dovadă de-a lungul activității sale în domeniul protecției copilului.

Articole similare:

Un bărbat, de 39 de ani, din Glogova, care, de Paște, și-a stropit mama cu untură încinsă...

[post-views]

Un târgujian, de 54 de ani, a ajuns, sâmbătă, după gratii după ce a distrus mașina vecinului,...

[post-views]

Zeci de roboți umanoizi, fabricați în China, și-au etalat calitățile sportive în semimaratonul de la Beijing, unde...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: