Dumitru Vienescu a câștigat concursul pentru postul de manager al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu cu nota 9,27 și a anunțat obiectivele pentru noul mandat de 4 ani
„Este un nou mandat pentru mine. Am mai multe obiective: reanalizarea structurilor organizatorice ale spitalului precum si relocarea unor secții, astfel încât activitatea medicală să asigure un flux normal. Este vorba de relocarea secției Balneo-Fizioterapie într-un corp nou, astfel încât să fie o activitate medicală integrată atât pentru Ambulatoriul integrat cât și pentru spital. Pacientul trebuie să vină într-un singur loc unde să primească îngrijiri medicale. Prin mutarea secției Balneo-Fizioterapie de lângă Unitatea de Primiri Urgențe, comasăm Secția Medicală 1 și Medicală 2 astfel încât activitatea liniei de gardă să fie asigurată. Ne dorim ca secția Oncologie să o aducem în locul secției Medicală 2 din strada Progresului, pentru ca pacienții să poată beneficia toate serviciile într-un singur loc, fără să mai fie nevoie să fie transportat dintr-un loc în altul. Toate acestea sunt prevăzute în mandatul de management“ a declarat Vienescu în presa locală.