07:13 Bolojan: Ar fi trebuit să reducem producția pe cărbune. E importantă respectarea jaloanelor PNRR

[post-views]

Premierul Ilie Bolojan a declarat joi, la Bruxelles, în cadrul unei conferințe de presă, că este esențial ca România să respecte jaloanele și angajamentele asumate prin PNRR, însă, în același timp, atunci când sunt luate decizii, guvernanții trebuie să se asigure că sistemul energetic național funcționează în condiții stabile, potrivit Agerpres.

În cursul zilei de joi, premierul a avut discuții cu înalți oficiali ai Comisiei Europene, inclusiv cu președinta CE, Ursula von der Leyen.

„Avem în curs o cerere de plată de 2,6 miliarde de euro, care este o sumă destul de importantă, pentru a cărei închidere trebuie să clarificăm două jaloane importante, este vorba de jalonul care ține de pensiile pentru magistrați și de jalonul de decarbonizare. Asta pentru că producția pe cărbune este una energofagă, este una care poluează și datorită certificatelor de carbon este, astăzi, ineficientă și datorită formării prețului pe piața de energie zilnic, practic, crește prețul energiei datorită modului marginal în care se formează acest preț și înlocuirea acestor centrale pe cărbune energofage cu alte centrale, centrale pe gaz, de exemplu, centrale pe panouri fotovoltaice sau alte surse de energie. Din păcate, datorită faptului că nu s-a reușit acest lucru, suntem în situația în care, la termenele asumate, nu am redus această capacitate de producție pe cărbune și să o înlocuim cu altceva, dar, în termeni reali, nici nu putem de pe o zi pe alta să facem acest lucru”, a declarat Ilie Bolojan.

Premierul a oferit și exemple privind soluțiile analizate pentru îmbunătățirea situației energetice.

„Gândiți-vă, de exemplu, la centrala de la Craiova, care ar fi trebuit trecută de pe cărbune pe gaz, dar nefinalizând aceste lucrări – avem aceeași situație și la Arad, de exemplu, și la Constanța, dar, acolo, lucrurile sunt foarte avansate și, anul acesta, cele două noi centrale vor deveni operaționale, dar, la Craiova, ne mai trebuie cel puțin un an, doi, până vom avea o sursă eficientă de energie care să producă gigacalorie la un preț normal”, a explicat Bolojan.

Șeful Executivului a subliniat că este necesar un echilibru între respectarea angajamentelor și menținerea funcționării stabile a sistemului energetic.

„Una peste alta, este foarte important, pe de o parte, să respectăm aceste jaloane și angajamentele pe care le luăm, dar, în același timp, atunci când luăm decizii, să ne asigurăm că sistemul energetic național funcționează în condiții stabile, avem suficientă producție de energie, în așa fel încât, atunci când ai consumuri maxime, cum este, de exemplu, este iarna în perioadele geroase, să avem garanția că sistemul național nu cedează și că asigură o energie suficientă pentru întreg sistemul”, a punctat premierul.

În acest context, premierul a anunțat că Guvernul va veni cu propuneri săptămâna viitoare.

„În așa fel încât, prin măsurile pe care le adoptăm, pe de o parte, să așezăm acest jalon în noi coordonate care țin cont de aceste realități; pe de altă parte, să putem să accesăm această finanțare de 2,5 miliarde de euro, care este ultima cerere de plată care a fost depusă de către România”, a declarat Bolojan. 

Articole similare:

SALROM anunță, miercuri, că depune, la Innovation Fund, proiectul GRAPH-SECURE, în parteneriat cu Institutul Geologic al României,...

[post-views]

Copiii dispăruți, persoanele urmărite sau evadate, precum și avertizările de vreme severă ajung acum direct pe panourile...

[post-views]

Europarlamentarul PNL Virgil Popescu anunţă că nu renunţă la drumul expres Craiova – Drobeta Turnu Severin –...

[post-views]

PSD a votat, în ședința Biroului Politic Național, ca miniștrii săi să demisioneze începând de joi, au...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: