Rânca, Hobița și Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtișoara sunt cele trei destinații cu care Consiliul Județean Gorj participă la competiția ”Destinația Anului 2026”.
Peste 250 de destinații, din aproape toate județele țării, au fost nominalizate în această competiție. Pe 7 aprilie vor fi anunțate finalistele, iar, în aceeași zi, va fi dat start votului public, care va fi deschis până pe 25 aprilie.
Anca Bordușanu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, spune că cele trei destinații din județ alese merită din plin să fie vizitate de turiști.
Conducerea județului vrea să realizeze circuite turistice la nivel de județ, atât de aventură cât și culturale sau monahale, mai spune Anca Bordușanu.