17:30 PSD, pe primul loc în Capitală

[post-views]

PSD este pe primul loc în intenţiile de vot pentru alegerile locale în Capitală, cu o cotă de 22%, urmat de AUR, PNL şi USR, conform unui sondaj CURS realizat în luna februarie şi făcut public duminică. Aproape un sfert dintre cei chestionaţi consideră că principala problemă care trebuie rezolvată este cea legată de aglomeraţie şi de trafic, în timp ce 16% consideră că impozitele şi taxele reprezintă problema care trebuie rezolvată.

În ipoteza organizării unor alegeri locale duminica viitoare, Partidul Social Democrat ar obţine 22% din voturile bucureştenilor, fiind urmat de Alianţa pentru Unitatea Românilor, cu 20%. Partidul Naţional Liberal este cotat cu 18%, iar Uniunea Salvaţi România cu 17%. SENS ar obţine 5%, SOS România 5%, Partidul Naţionalist Reformarea României (Piedone) 4%, iar Partidul Oamenilor Tineri şi REPER 3%. Alte formaţiuni ar strânge 3%.

”Distribuţia voturilor arată o competiţie strânsă între principalele formaţiuni politice şi o fragmentare accentuată a opţiunilor electorale în Capitală”, este concluzia autorilor sondajului.

Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentativ de 1069 respondenţi, populaţie adultă rezidentă în Bucureşti, cu vârsta de 18 ani şi peste. Eşantionul este probabilist, multistadial şi stratificat, cu o marjă maximă de eroare de ±3%, la un nivel de încredere de 95%. Datele au fost colectate în perioada 12–20 februarie 2026 şi validate pe baza ultimelor statistici INS, fiind ponderate în funcţie de structura de vârstă a electoratului.

Articole similare:

Ziua Forțelor Terestre Române în 2026 este sărbătorită joi, 23 aprilie, dată care coincide cu sărbătoarea creștin-ortodoxă...

[post-views]

Ministrul Transporturilor, Ciprian Constantin Șerban, a anunțat, miercuri, semnarea contractelor de finanțare pentru achiziția a 20 de...

[post-views]

Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri seara, după consultările pe care le-a avut cu partidele, la Cotroceni,...

[post-views]

SALROM anunță, miercuri, că depune, la Innovation Fund, proiectul GRAPH-SECURE, în parteneriat cu Institutul Geologic al României,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: