11:51 Dosar penal după incendiul de la mănăstire

11:51
[post-views]

Inspectoratul de Poliție Județean Gorj anunță că a fost deschis dosar penal pentru distrugere din culpă, în urma incendiului izbucnit, sâmbătă, la Mănăstirea ”Sfânta Treime” din satul Strâmba Jiu al orașului Turceni.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați. Pompierii au intervenit cu 5 autospeciale de stingere cu apă și spumă. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.

Sursa probabilă de aprindere a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum al sobei pe lemne, care funcționa în bucătărie și care nu a fost protejat termic față de materialele combustibile din podul clădirii.

”La data de 21 februarie 2026, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Turceni au fost sesizaţi prin apel de urgenţă 112, de către un bărbat, de 30 de ani, din Strâmba-Jiu, cu privire la faptul că la Mănăstirea Strâmba-Jiu a luat foc acoperișul unei clădiri. Polițiștii, împreună cu pompierii s-au deplasat la fața locului, cei din urmă procedând la stingerea incendiului care s-a propagat la acoperișul unei clădiri din curtea mănăstirii, în care funcționau spații de cazare și bucătărie. Întrucât incendiul s-a manifestat violent și s-a extins cu rapiditate, la fata locului au fost angrenate mai multe autospeciale din cadrul I.S.U. Gorj care au acționat la lichidarea acestuia. În urma cercetării locului faptei, după stingerea incendiului, polițiștii au stabilit în comun cu reprezentanții I.S.U. Gorj că sursa probabilă de aprindere a incendiului a fost efectul termic produs de coșul de fum al sobei pe lemne care funcționa în bucătărie și care nu a fost protejat termic față de materialele combustibile din podul clădirii, fiind înregistrate doar pagube materiale. În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă” anunță Poliția Gorj.

Articole similare:

Deputatul AUR Gorj, Ionelia Priescu, consideră inacceptabil modul în care a ajuns să funcționeze, în prezent, Complexul...

[post-views]

Autoritățile din Turceni vor să facă în localitate unul dintre cele mai moderne parcuri industriale din România,...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 8 septembrie 2026. Invitați: Ion Ișfan și Pantelimon Manta

...
[post-views]

Premierul interimar Ilie Bolojan, ministrul interimar al Energiei, a anunțat că, marți, a semnat ordinele pentru două...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: