17:51 Memorandumul pentru mineri, discutat săptămâna viitoare

[post-views]

Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat joi, la Palatul Victoria, cu o delegație a sindicatelor din domeniul energiei cu privire la problemele semnalate de angajați și soluțiile pentru rezolvarea acestora.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a arătat că ”solicitările de derogare de la prevederile aprobate anul trecut pentru toate companiile de stat pot fi acceptate numai în cazul celor care adoptă măsuri pentru creșterea eficienței și reducerea ajutoarelor de stat cerute ministerelor tutelare”.

”Un Memorandum, care să clarifice toate aspectele, urmează să fie discutat în ședința de guvern de săptămâna viitoare”, se arată în comunicat.

La întâlnire au participat, alături de prim-ministru, din partea Guvernului, vicepremierul Marian Neacșu și ministrul Energiei, Bogdan Ivan. De asemenea, a participat președintele directoratului Societății Complexul Energetic Oltenia S.A., Dan Plaveti.

Din partea sindicatelor au participat președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pîrvulescu, vicepreședinții Federației Naționale Mine Energie Cristian Lădaru și Gelă Ionescu, precum și președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu.

Articole similare:

USR nu abandonează guvernarea, afirmă, într-un interviu pentru Radio Infinit, ministrul Radu Miruță. ”Nu noi am adus...

[post-views]

Surpriză în mișcarea sindicală din Complexul Energetic Oltenia. Sindicatul Mine Energie Oltenia, cel mai mare din companie,...

[post-views]

Ministerul Energiei, condus de PSD, nu a pus pe masa guvernului nicio propunere privind Complexul Energetic Oltenia,...

[post-views]

O eventuală închidere definitivă a Termocentralei Turceni, până la finalul lunii august, ar însemna plecarea a aproape...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: