În acest an ar putea fi dat ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare a Casei Tineretului din Târgu-Jiu, imobil aflat în paragină de mulți ani. Ar urma să se întâmple după aprobarea bugetului, potrivit președintelui Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu.
„Am discutat cu ministrul Attila Cseke situația Companiei Naționale de Investiții și ni s-a comunicat că au fost identificate soluții, astfel încât toate obiectivele au fost licitate și sunt semnate contracte, cum este și cazul Casei Tineretului, să primească ordin de începere la scurt timp după aprobarea bugetului. Acest lucru ne bucură. Au fost făcute eforturi ca 738 de obiective la nivelul întregii țări să fie finalizate în anul 2027“, a declarat Cosmin Popescu.
Investiția de modernizare a Casei Tineretului depășește suma de 5 milioane de euro. Aici ar urma să-și mute sediul Școala Populară de Artă și Ansamblul „Doina Gorjului“, imobilul, de peste 1100 mp, dispunând și de o sală de spectacole de aproximativ 300 de locuri.