Primarii ar fi trebuit să-și dea seama, de anul trecut, că vor fi probleme, declară edilul-șef al comunei Padeș, Mihăiță Troacă, referindu-se la faptul că, deși s-au făcut promisiuni, în 2025, guvernanții n-au făcut rectificare bugetară.
”Nu s-a spus că vom avea rectificare în iunie, apoi în septembrie, apoi la finalul anului. Aceste întârzieri pot deveni probleme reale ale primarilor, care nu se pot baza pe niște vorbe” spune Troacă.
Totuși, edilul rămâne optimist că va reuși și-n acest an să facă investițiile pe care și le-a propus pentru modernizarea localității.
În privința colectării taxelor și impozitelor locale, Mihăiță Troacă spune că cetățenii plătesc ”în limita posibilităților”, dar și în contextul în care s-au pus popriri pentru restanțe. Probleme sunt cu firmele care au intrat în faliment, în ultima perioadă.