12:40 Transportatorii de marfă și taximetriștii, în vizorul polițiștilor

12:40
[post-views]

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier Gorj, împreună cu polițiști din subunitățile de poliție ale Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, au desfășurat, marți, o acțiune pe linia verificării legalității transportului rutier de marfă și persoane, precum și a transportului în regim taxi și transport alternativ.

„În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 101 sancțiuni contravenționale, după cum urmează:

• 58 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
• 25 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 38/2003;
• 14 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor O.G. nr. 37/2007;
• 3 sancțiuni pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 1317/2023;
• 1 sancțiune pentru încălcarea prevederilor H.G. nr. 1373/2008.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 35.773 de lei.

Pentru verificarea legalității transportului public de persoane, la acțiune au participat și lucrători din cadrul Autorității Județene de Transport – Consiliul Județean Gorj, care au dispus măsurile legale ce se impun, conform competențelor, pentru deficiențele constatate. Astfel de acțiuni au ca scop prevenirea implicării cu vinovăție în accidente rutiere a conducătorilor autovehiculelor destinate transportului de marfă și persoane, inclusiv transport în regim taxi și transport alternativ, și vor continua și în perioada următoare, în funcție de evoluția situației operative” a transmis IPJ Gorj.

Articole similare:

Circulația trenurilor de mare viteză între Madrid și Andaluzia a fost suspendată, miercuri, în urma unei coliziuni...

[post-views]

Primăria Fărcășești este una dintre puținele din județ care nu așteaptă rectificarea bugetară făcută de guvern. Și...

[post-views]

PNL știe să găsească candidați la primării în vreme ce PSD știe să racoleze primari, a comentat,...

[post-views]

Un tânăr, de 26 ani, a ajuns în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj pentru 24 de...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: